9 soluții pentru refacerea nivelului de hidratare în zilele călduroase
Temperaturile ridicate favorizează transpirația și pierderea substanțelor utile pentru organism. Aplică și tu soluțiile simple care refac nivelul optim de hidratare și previn oboseala, amețelile și poftele alimentare.
În zilele de vară este mai greu să fii mereu hidratat deoarece transpirația poate favoriza eliminarea energiei și a vitaminelor de care ai nevoie. Dacă vrei să te asiguri că nu periclitezi nivelul de hidratare necesar pentru o piele netedă și multă energie este cazul să adopți măsurile propuse de nutriționiști. Nu este vorba despre băuturi sportive sau variante care conțin mult zahăr, ci de soluții simple, care îți protejează sănătatea și silueta.
Iată ce trebuie să faci pentru a reveni la un nivel util de hidratare în ciuda temperaturilor ridicate de afară:
1. Mănâncă un preparat sărat
Sodiul este necesar în orice meniu pentru că reglează cantitatea de apă din corp. Prea mult sodiu te va deshidrata, dar dacă nu obții o cantitate suficientă efortul de a bea lichide în plus ar putea fi inutil. Nu te îndrepta spre chips-uri, ci alege 2-3 biscuiți din făină integrală sau presară ½ linguriță de sare pe o banană. În acest mod vei realiza echilibrarea lichidelor din tot organismul.
2. Bea apă de cocos
Electroliții care se regăsesc în băuturile sportive pot fi obținuți și cu ajutorul apei de cocos, ocolind în acest mod excesul de zahăr. Aceste componente vor ajuta corpul să rețină apa în țesuturi și previn hiponatremia, o afecțiune care se manifestă în momentul în care se bea prea multă apă, iar nivelul de sodiu din sânge scade excesiv.
3. Alege fructele potrivite
Majoritatea fructelor conțin multă apă, dar dacă ești deja obosit din cauza căldurii de afară este recomandat să consumi o porție de căpșuni sau pepene verde. Această gustare te va rehidrata, adăugând nutrienți și fibre meniului zilnic. În plus, zahărul natural din fructe va crește și rezervele de glicogen, favorizând refacerea după antrenamentele de la sală.
4. Întinde-te câteva minute
Atunci când ești deshidratat este indicat să folosești cât mai puțină energie. Corpul tău va utiliza toate rezervele disponibile pentru a echilibra totalul de lichide și a realiza fiecare funcție vitală în mod corespunzător. Este ideal să te odihnești 15-20 de minute pentru a-ți reveni mai ușor.
5. Pregătește-ți un cocteil cu suc de lime
Este vorba, bineînțeles, de o variantă fără alcool. Pentru a ocoli băuturile sportive poți să-ți prepari chiar tu o băutură care va conține sare, zahăr, suc de lime și alte fructe. Raportul optim dintre cantitatea de zahăr și sare trebuie să fie de 10 la 1. Acest truc te va ajuta și să obții un gust foarte bun. Citricele sunt ideale pentru rehidratarea rapidă, iar sucul de lime în special îți va da multă energie. Ia un pahar cu apă, adaugă sare, zahăr, 3 linguri de suc de lime și 3-4 căpșuni sau zmeură.
6. Bea un pahar cu lapte
Poate nu bănuiai, dar specialiștii au descoperit că un pahar cu lapte are un efect de hidratare mult mai intens decât o cantitate identică de apă. Pentru a-ți reveni mai rapid bea lapte semidegresat sau degresat. Grăsimea din laptele integral va încetini procesul de înlocuire a fluidelor pierdute de organism.
7. Alege o porție de supă
Supa conține sodiu și apă, o combinație eficientă în lupta împotriva deshidratării. Adaugă și legume pentru un plus de vitamine și minerale.
8. Savurează iaurtul simplu
Evită variantele cu fructe, care conțin zahăr și conservanți. Iaurtul simplu conține între 85 și 88% apă, plus sodiu și potasiu. Toate aceste elemente îl transformă într-o alegere benefică pentru organism în zilele călduroase. Poți adăuga fructe proaspete când îl servești sau puțină scorțișoară.
9. Nu uita de apă
Rămâne o alegere foarte bună pentru că la baza deshidratării va fi mereu pierderea apei din organism. Fii atent să bei încet pentru că dacă exagerezi vei încetini echilibrarea organismului și ar putea apărea starea de greață.