6 alimente pe care nu știai că le poți găti la microunde
Dietă & Fitness · Nutritie / 15.08.2018

Nu ai timp să pregătești mese elaborate, dar vrei să eviți mâncarea de tip fast food? Află ce poți găti la microunde în doar câteva minute.

Ai un program aglomerat și ultimul lucru la care te gândești este să petreci câteva ore în bucătărie? Ei bine, nu trebuie să mergi direct la restaurant. Poți prepara rețete foarte rapide folosind cuptorul cu microunde. Nu este foarte complicat să mănânci sănătos chiar dacă ai foarte puțin timp la dispoziție. Remodelarea siluetei și prevenirea afecțiunilor cardiovasculare sau a diabetului devin mult mai dificile atunci când nu știi sigur câtă sare, grăsimi sau zahăr consumi. Cel mai bine este să savurezi câteva preparate realizate chiar de tine.

 
Iată ce poți găti la microunde, indiferent cât de ocupată ești:

 
1. Crutoane

Topește 2 linguri de unt în cuptor, amestecă-le cu 2 căni de pâine neagră tăiată cubulețe, adaugă ½ linguriță de rozmarin, ¼ linguriță de oregano și puțină sare de mare. Întinde cuburile de pâine pe un platou și dă-le la cuptor la putere maximă, timp de 30 de secunde. Vor deveni aurii și crocante. Le poți adăuga la salate de legume sau fructe, la supe, dar sunt și o gustare sățioasă alături de felii de măr, mango sau piersică.

 
2. Ouă ochiuri

Dacă vrei un mic dejun foarte consistent, poți găti la microunde chiar și ouă ochiuri. Nu ai nevoie de tigaie sau ulei. Umple o cană mare cu apă și adaugă 2 ouă. Acoperă, dă cuptorul pe setarea maximă și lasă 45 de secunde, până când albușurile se întăresc. Ouăle vor avea un gust la fel de bun ca și cele preparate la tigaie, dar vei economisi foarte mult timp. Adaugă parmezan ras, felii de roșie și castravete și suc de lămâie și vei obține un mic dejun gustos, care te va face să uiți de chips-uri sau prăjituri până la ora prânzului.

 
3. Alimente care pot fi gatite la microunde: Orez

Ai nevoie de orez fiert dar nu poți sta lângă oală în timp ce fierbe? Îl poți obține în timp mult mai scurt la microunde. Folosește un vas special pentru cuptorul cu microunde, adaugă orezul și acoperă-l cu apă. Pune o farfurie deasupra vasului și dă la cuptor timp de 4 minute. Scoate vasul și amestecă bine, apoi pune din nou la cuptor timp de 30 de secunde. Repetă această operațiune de 4 ori, până când orezul este moale și aerat. În maximum 10 minute vei avea un orez fiert numai bun pentru prânz sau cină. Îl poți combina cu țelină, dovlecei, broccoli și varză de Bruxelles. Dacă preferi varianta dulce, orezul fiert la microunde se poate transforma într-un desert delicios, adaugând lapte de cocos, 2 lingurițe de sirop de agave, 1 lingură de fulgi de migdale și puțină scorțișoară.

 
4. Cartofi

Ai nevoie de cartofi fierți dar nu poți aștepta să-i prepari conform rețetei clasice? Varianta la microunde îți lasă mai mult timp pentru tine. Poți folosi atât cartofi albi, cât și cartofi dulci. Taie-i cubulețe, pune-i într-un vas special pentru cuptorul cu microunde, acoperă cu folie de plastic și dă la cuptor 5-10 minute, până când se pătrund. Poți verifica folosind o furculiță. Cartofii albi pot fi utlilizați ca garnitură, cu pătrunjel proaspăt, rozmarin și puțin suc de lămâie, iar cei dulci vor deveni o gustare senzațională dacă îi combini cu mango, nucșoară și semințe de floarea soarelui.

 
5. Alimente care pot fi gatite la microunde: Paste

Ți-e poftă de o cină în stil italienesc și vei să faci o rețetă specială de paste? Dacă folosești cuptorul cu microunde vei avea ingredientul principal în timp record. Umple un vas pentru microunde cu apă, până la jumătate. Adaugă o lingură de sare și încălzește apa la cuptor până fierbe. Adaugă o cană de paste și continuă pe setarea maximă timp de 5 minute, până când pastele sunt gata. În paralel poți pregăti un sos din ulei extravirgin de măsline, pastă de roșii, oregano, busuioc, brânză Cheddar și puțină sare de mare. Adaugă pastele, amestecă bine și savurează. 

 
6. Mămăliga

Chiar și mesele tradiționale pot fi pregătite parțial la micounde. Dacă îți place mămăliga, dar nu ai cum să o pregătești după rețeta tradițională, încearcă o nouă variantă la fel de gustoasă. Amestecă 100g de mălai cu o cană de apă într-un vas special pentru microunde. Dă la cuptor, neacoperit, timp de 2 minute. Scoate din cuptor și amestecă bine, cu o lingură de lemn. Lasă la cuptor încă 3 minute, până când apa este absorbită complet, iar amestecul s-a îngroșat. Savurează mămăliga alături de brânză Ricotta sau combinată cu legume proaspete, dacă vrei să elimini kilogramele în exces. Este foarte consistentă și nu va trebui să lupți cu senzația de foame constantă până la următoarea masă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro