5 rețete de pate de post potrivite pentru Postul Paștelui
Postul Paștelui este favoritul meu și nu e greu de înțeles de ce. E Postul în care pot mânca cele mai multe și cele mai bune salate pentru că e primăvara și apar toate: leurda, untișorul, măcrișul, ștevia, spanacul, salata verde, ceapa verde, ridichiile.
Dar astăzi nu despre salate am să vă povestesc, ci despre pateurile cu care jonglez pentru a avea mereu gustări delicioase.
Important: pentru toate rețetele trebuie neapărat să ai un blender sau un mixer de mână.
Pate de post cu năut
Ingrediente:
1 cană de năut fiert (aproximativ 200g, poate să fie la conservă dacă vă grăbiți și nu vreți să-l fierbeți voi. Durează, să știți!)
1 ceapă mică tocată mărunt
2 căței de usturoi mărunțiți
2 linguri de ulei de măsline
sucul de la jumătate de lămâie
1 linguriță de boia de ardei dulce (nu e obligatorie)
Sare și piper, după gust
Opțional: verdeață proaspătă tocată (după preferințe)
Mod de preparare:
Încălzește uleiul de măsline într-o tigaie la foc mediu. Adaugă ceapa și usturoiul tocat și călește-le până devin moi și ușor aurii.
Între timp, pune năutul fiert în blender (dacă ai, dacă nu, poți folosi și mixerul vertical - eu așa am făcut, dar cred că e mai comod să le arunci pe toate în blender).
Adaugă peste năut și ceapa și usturoiul din tigaie, sucul de lămâie și boiaua de ardei dulce.
Mixează totul până obții o pastă fină și omogenă. Dacă amestecul este prea gros, poți adăuga puțin ulei de măsline sau puțină apă.
Potrivește de sare și piper după gust și pateul de năut gata.
Dacă dorești, poți adăuga și puțină verdeață tocată pentru un plus de prospețime și culoare.
Nu-ți mai spun cum să-l servești pentru că sunt singură că te vei descurca: merge și pe pâine, merge și ca atare, dar și cu legume proaspete.
Pate de post cu bază de brânză tofu
Ingrediente:
200g brânză tofu
1 ceapă mică tocată mărunt
2 căței de usturoi mărunțiți
2 linguri ulei de măsline
sucul de la jumătate de lămâie
sare și piper după gust
verdeață proaspătă (pătrunjel, mărar, ce dorești) sau ardei ușor picant
Mod de preparare
Scurge foarte bine brânza tofu pentru a elimina excesul de lichid. Poți face acest lucru cu două prosoape de hârtie pentru că sunt absorbante, tapetând ușor pentru a lua surplusul de lichid. Le mai poți lăsa, eventual, să stea pe o farfurie, împachetate în prosoape de hârtie ca să tragă toată apa din ele.
Într-o tigaie, încinge uleiul de măsline și călește ceapa și usturoiul până devin moi, apoi oprești focul și le lași să se răcească puțin.
Într-un blender sau într-un bol dacă vei folosi mixer vertical, adaugă brânza tofu scursă, ceapa și usturoiul călite și sucul de lămâie. Asezonează cu sare și piper după gust.
Mixează toate ingredientele până obții o pastă omogenă și fină.
Gustă și ajustează de sare și piper după gust, iar la final adaugă și verdeața tocată mărunt și amestecă din nou. Ideal ar fi să-l lași să se răcească la frigider timp de cel puțin o oră înainte de servire, dacă nu ești ca mine care îl gust mâncând jumătate din el.
Se servește pe pâine prăjită, cu legume sau tartinabil în sandvișuri.
Pate de post cu ciuperci
Ingrediente:
300 g ciuperci (de preferat champignon sau alte ciuperci de pădure. Eu am încercat și cu pleurotus și rezultatul nu m-a prea mulțumit)
1 ceapă medie tocată fin
2 căței de usturoi, tocați mărunt
2 linguri ulei de măsline sau ulei vegetal
1 lingură zeamă de lămâie
100 g nuci măcinate sau migdale măcinate
2 linguri de pesmet sau griș (pentru a lega pateul)
Sare și piper negru măcinat, după gust
opțional: verdeață proaspătă tocată (pătrunjel, mărar sau tarhon) pentru aromă
Mod de preparare
Spală ciupercile și taie-le în bucăți mai mici. Încinge uleiul de măsline într-o tigaie la foc mediu și călește ceapa și usturoiul. Adaugă și ciupercile tăiate și lasă-le să se călească până când își pierd umiditatea și devin moi.
După ce ciupercile s-au gătit, adaugă sarea și piperul după gust și lasă-le să se răcească puțin.
Pune ciupercile călite în blender sau într-un castron dacă vei folosi mixerul vertical, adaugă nucile măcinate și zeama de lămâie în blender și mixează până obții o pastă omogenă.
Dacă pateul este prea vâscos, poți adăuga pesmet sau puțin griș treptat pentru a-l îngroșa.
Gustă și potrivește de sare și piper după gust. La final, după ce-l transferi într-un bol, pune și verdeața tocată deasupra.
Pate de post cu semințe de floarea soarelui și roșii uscate
Ingrediente:
200g semințe de floarea soarelui crude decojite
100g roșii uscate (fără ulei)
2 căței de usturoi, tocați mărunt
2 linguri de ulei de măsline
sucul de la jumătate de lămâie
1 linguriță de oregano uscat
sare și piper negru măcinat, după gust
Instrucțiuni:
Începe prin a pune semințele de floarea soarelui la hidratat într-un bol cu apă (cât să le acopere). Dacă te grăbești tare, poți pune apa fiartă și procesul de hidratare se poate grăbi în acest fel. Altfel, timpul de hidratare este de aproximativ 4-6 ore. Sigur, dacă ești foarte bine organizată și știi ce vei găti mâine, le poți pune de seara și vor sta peste noapte în voie să-și ia apă. Oricum, descoperirea mea cu niște apă fiartă funcționează destul de bine. În cel mult o oră, poți avea niște semințe decent hidratate.
După ce semințele s-au înmuiat suficient, scurge-le bine și clătește-le sub jet de apă rece.
Pune semințele de floarea soarelui într-un blender, adaugă roșiile uscate, usturoiul tocat, uleiul de măsline, sucul de lămâie și oregano-ul uscat în blender.
Mixează toate ingredientele până obții o pastă fină și omogenă. Dacă este este prea groasă, poți adăuga puțină apă treptat pentru a-l subția până la consistența dorită.
Gustă și ajustează condimentele, adăugând sare și piper după gust.
Pate de post cu avocado
Ingrediente:
2 avocado
sucul de la jumătate de lămâie
1-2 căței de usturoi, mărunțiți
2 linguri de ulei de măsline extra-virgin
Sare și piper negru măcinat, după gust
Semințe (susan, chia, in)
Instrucțiuni:
Într-un bol, pasați cu furculița pulpa de avocado, adăugă sucul de lămâie pentru a preveni oxidarea și a menține culoarea verde. Adăugați apoi și usturoiul mărunțit, uleiul de măsline, sare și piper după gust în bolul cu avocado.
Cu furculița sau cu mixerul de mână, omogenizează toate ingredientele până obțineți o pastă fină și cremoasă. Gustă și potrivește de gust cu sau piper, dacă este necesar.
Este genial cu semințe, la servire. Seminte de care doriți voi. Dacă le și prăjiți un pic înainte (cele de dovleac și floarea soarelui), vă garantez că nu veți da greș.
Dacă vreți și un desert, puteți încerca acest pandișpan de post.