5 alimente care previn apariția firelor albe
Nu te resemna la ideea că ai putea să-ți pierzi culoarea naturală a părului curând, ci învață să-ți creezi un meniu util pentru a arăta tânără mult timp de acum încolo. Descoperă ce alimente trebuie să consumi cât mai des pentru a păstra culoarea și a intensifica strălucirea părului.
Dacă trecerea anilor este inevitabilă, nu înseamnă că trebuie să accepți să fie asociată și cu albirea progresivă a părului. Nu este o consecință inevitabilă, ci există alimente utile care pot preveni pierderea pigmentului, menținând nuanța intensă a părului, care te întinerește. În acest mod vei putea ocoli vopselele mai mult timp și te vei bucura de culoarea care te avantajează în orice moment al zilei.
Vestea bună este că dieta pentru protecția părului nu este deloc greu de urmat, iar preparatele pe care se focalizează au un gust delicios. Vitaminele și mineralele pe care le vei obține vor fortifica întregul organism, așa că o vei putea respecta fără să-ți faci griji. Funcționează atât pentru prevenirea firelor albe, cât și pentru refacerea pigmentului în cazul în care ai deja câteva.
Iată ce alimente trebuie să consumi frecvent pentru a evita apariția firelor albe:
1. Clementine
Aceste citrice aromate îți oferă mult mai mult decât un gust bun. „Clementinele conțin o cantitate ridicată de vitamina C, evidențiată prin gustul acrișor intens, ușor dulceag. Această vitamină este esențială pentru producția de colagen, proteina care se află la baza tuturor organelor, inclusiv a părului”, spune dr. Kelly Jones, dermatolog. Data viitoare când ți-e poftă de ceva dulce evită prăjiturile și alege o clementină, care îți va face părul mai frumos și dă pielii un aspect neted.
2. Alimente fermentate
Probioticele nu sunt benefice numai pentru sistemul digestiv, ci pot avea efecte extraordinare și asupra podoabei capilare. „Alimentele fermentate cum sunt kimchi sau varza acră conțin probiotice care dau un impuls util digestiei. Un tract digestiv sănătos reprezintă baza unui păr strălucitor, cu o culoare intensă, pentru că bacteriile prezente în sistemul digestiv produc biotină”, explică dr. Jones.
O deficiență de biotină poate avea drept consecință pierderea pigmentului, deschiderea culorii părului și, în cele din urmă, albirea lui. De asemenea, vei avea părul mai aspru, mai rar, firele se vor subția și se vor rupe ușor. Asigură-te că incluzi cât mai des alimentele fermentate în meniul tău pentru a evita această carență și a te asigura că nuanța părului tău rezistă mult timp.
3. Somon
Somonul furnizează organismului o doză importantă de vitamina D, care este în legătură directă cu pigmentarea firelor de păr. „În cazul pacienților care au simultan o carență de vitamina D și multe fire de păr alb un supliment pe bază de D3 poate fi util, dar consumul de pește gras cum este somonul va susține mai bine podoaba capilară pentru că, în afară de această vitamină, conține și proteine și acizi grași de tip Omega-3, care mențin sănătatea și rezistența părului și a scalpului”
, spune dr. Jones.
4. Ouă
Deși albușurile sunt alese mult mai des la omlete pentru că au proteine, dacă obiectivul tău este să menții culoarea părului trebuie să consumi oul întreg, cu tot cu gălbenuș.
„Ouăle întregi conțin vitamina B12, un nutrient care nu poate fi obținut din surse vegetale”, spune dr. Jones. În cadrul unui studiu realizat în 2016 s-a constatat că persoanele afectate de albirea prematură a părului au un risc ridicat de lipsă de vitamina B12. Mănâncă ouă fierte ca gustare, cu felii de roșie și castravete sau consumă-le la micul dejun. Dacă ai optat pentru un meniu vegan este recomandat să iei un supliment cu vitamina B12 pentru a preveni efectele negative la nivelul culorii părului.
5. Ciocolată amăruie
Este o sursă foarte bună de cupru și fier, doi nutrienți de bază pentru prevenirea îmbătrânirii și a albirii părului. „Nivelul redus de fier din sânge (feritină) este în legătură directă cu albirea părului. Deficiența de cupru, deși apare destul de rar, poate cauza, de asemenea, apariția firelor albe pentru că acest mineral determină parțial producția de melanină”, explică dr. Jones.
Odată cu înaintarea în vârstă nivelul de melanină începe să scadă, iar menținerea nivelului optim de cupru va combate efectele nedorite ale acestui proces. Savurează din când în când 1-2 pătrățele de ciocolată amăruie. Părul tău ți-ar mulțumi dacă ar putea!