Cum te ajută yoga în cazul depresiei
Dietă & Fitness · Intretinere / 19.03.2017

Din ce ai auzit până acum, yoga poate aduce beneficii atât sănătății fizice, cât și celei mentale.

A fost realizat un studiu de Universitatea din Boston, care a ajuns la concluzia că două ședințe de yoga pe săptămână pot ajuta la ameliorarea depresiei datorită exercițiilor de respirație.

Ce efect are yoga asupra depresiei?


Studiul a fost realizat cu ajutorul unui eșantion de 30 de persoane, cu vârstele cuprinse între 18 și 64 de ani, care sufereau de depresie, însă nu luau antidepresive. Jumătate dintre participanții de la studiu au făcut 3 ședințe de Iyengar yoga pe săptămână, de câte 90 de minute, precum și câte 4 ședințe de yoga acasă, de câte 30 de minute, în fiecare săptămănă. Cealaltă jumătate a făcut 2 ședințe de grup pe săptămână și 3 sesiuni acasă. 

Cursurile de Iyengar yoga pun accentul pe aliniere, poziții precise și exerciții de respirație. Clasele predate în timpul studiului au inclus, de asemenea, 20 de minute de exerciții de respirație.

După aproximativ trei luni, cele mai multe persoane, din ambele grupuri, au reușit să micșoreze nivelul de depresie la jumătate. Deloc surprinzător, incidența mai mare a cursurilor de yoga i-a ajutat mai mult pe participanții la studiu, așa că persoanele care au făcut 3 cursuri pe săptămână au avut un nivel al depresiei mai mic decât cele care au făcut 2 ședințe per săptămână. Însă mulți dintre participanți au recunoscut că angajamentul mai mare a reprezentat o provocare pentru ei, așa că oamenii de știință au recomandat varianta cu 2 ședințe de yoga pe săptămână.

Eficiența ședințelor de yoga vine ca o veste bună pentru persoanele care suferă de depresie. Această practică are mult mai puține efecte secundare și interacțiuni cu medicamentele decât tratamentele obișnuite folosite pentru depresie. Cea mai frecventă plângere raportată în acest studiu a fost durerea temporară a mușchilor și un singur pacient a fost supus unei experiențe stresante, cât timp făcea exercițiile de respirație la domiciliu. 

Persoanele care nu au putut beneficia de pe urma tratamentelor tradiționale contra depresiei pot încerca yoga, deoarece aceasta influențează sistemul nervos autonom. În cazul în care sistemul nervos autonom este echilibrat, atunci restul creierului funcționează mai bine. Cu toate acestea, este nevoie de mai multe cercetări pentru a determina modul în care yoga este mai bună decât alte tratamente. De asemenea, ședințele de yoga pot aduce beneficii persoanelor care au încrederea că vor reuși în acest fel și sunt dispuse să țină un program regulat de ședințe de yoga.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro