6 exerciţii pe care le poţi face în pat - VIDEO
Un program regulat de exerciţii nu trebuie să fie o corvoadă pentru tine. Descoperă un set de exerciţii pe care le poţi face în pat.
Acum nu mai ai nicio scuză ca să sari peste exerciţiile de dimineaţă pe motiv că nu ai timp. Trezeşte-te cu 15 minute mai repede şi fă aceste exerciţii prezentate într-un video de publicaţia BrightSide.
Chiar dacă nu reuşeşti să faci acest lucru în fiecare dimineaţă este foarte important să conştientizezi că un set de exerciţii efectuat cu regularitate poate să-ţi îmbunătăţească considerabil condiţia fizică şi să te scape de tensiunile musculare care se acumulează în timp ce stai la birou.
Mişcările recomandate în acest video te ajută să lucrezi musculatura şi să alungi senzaţia de rigiditate pe care o resimţi adesea la trezire. Nu trebuie să faci exerciţii complicate, ci doar să te asiguri că incluzi aceste mişcări în programul tău cât mai frecvent posibil. Şi de ce să nu faci acest lucru imediat ce te-ai trezit? Astfel vei începe ziua plină de energie şi cu satisfacţia că ai făcut un minim efort pentru sănătatea corpului tău!
Ca să nu cazi în capcana "nu am timp să fac sport" trebuie să setezi sportul ca prioritate în viaţa ta, deoarece astfel vei găsi mereu soluţii ca să te antrenezi chiar şi câteva minute atunci când eşti pe fugă. Indiferent că îţi place să alergi în parc, să faci câteva exerciţii de stretching în pat sau să te antrenezi la o sală de fitness trebuie să găseşti acea formă de mişcare ce te ajută să te mobilizezi şi să o faci cu plăcere.
Ca să te convingi că merită să faci acest lucru cât mai des iată câteva dintre motivele care ar trebui să te mobilizeze:
- arderile metabolice sunt intensificate şi slăbeşti mai uşor;
- gradul de vâscozitate a sângelui se îmbunătăţeşte;
- circulaţia sângelui este una mai bună, iar acest lucru favorizează oxigenarea şi hrănirea celulelor;
- corpul tău digeră proteine şi carbohidraţi de 4 ori mai repede, astfel că slăbeşti mai repede;
- creierul eliberează endorfine, conferindu-ţi o stare de bine
- se eliberează serotonina, care înlătură stările depresive şi tristeţea.
Dacă te-am convins, deschide video-ul de mai jos şi apucă-te de exerciţii!