Prăjiturile, cârnaţii şi carnea de porc au devenit "amintiri plăcute" şi ai trecut iar la număratul caloriilor. Acum scopul tău principal este de a slăbi cât mai mult şi cât mai repede posibil.
Prăjiturile, cârnaţii şi carnea de porc au devenit "amintiri plăcute" şi ai trecut iar la număratul caloriilor. Acum scopul tău principal este de a slăbi cât mai mult şi cât mai repede posibil. Pe lângă mult sport şi mâncare săracă în calorii, nutriţioniştii susţin că exista un număr de alimente care accelerează arderea grăsimilor şi ne ajută să slăbim. Iată 10 dintre cele mai eficiente. 1. Scorţişoara
Potrivit studiilor recente, consumul de scorţişoară are un efect de stabilizator asupra nivelului de zahăr din sânge. Această proprietate poate reduce apetitul, mai ales la persoanele cu diabet tip 2. Profită de beneficiile şi aroma deosebită a scorţişoarei şi adaug-o în cafea, ceai sau iaurt.
2. Ardeii iuţi
Specialiştii susţin că ardeiul iute accelerează metabolismului, arde caloriile şi suprimă apetitul. Eficienţa acestuia este dată de o substanţă numită capsaicină. Aceasta stimulează producţia de endorfine şi adrenalină în organism şi creşte rata metabolismului după masă.
3. Ceaiul verde
Studiile efectuate în laborator pe cobai arată că ceaiul verde blochează asimilarea grăsimilor şi previne luarea în greutate. Experţii avertizează însă că s-ar putea ca efectele să nu fie la fel în cazul nostru şi că menţinerea unui stil de viaţă sănătos prin combinarea activităţilor fizice cu o dietă adecvată este cheia pentru o siluetă sănătoasă.
4. Grepfrutul
Este deja cunoscută dieta cu grepfrut în rândul femeilor care se confruntă cu probleme de greutate. Deşi părerile legate despre proprietăţile de ardere a grăsimilor sunt împărţite, grepfrutul este o sursă bogată de fibre, fapt ce creşte senzaţia de saţietate. Consumul un fruct înainte masă te va ajuta să mănânci mai puţin.
5. Pepenele roşu
Fructele şi legumele cu un conţinut ridicat de apă dau saţietate şi lasă mai puţin loc pentru alte alimente în stomac. Pepenele roşu este sărac în calorii şi o sursa bogată de antioxidanţi precum licopenul şi vitamine A şi C.
6. Merele
Datorită conţinutului ridicat de apă, merele sunt foarte săţioase şi te ajută să mănânci mai puţin. Cercetătorii susţin că femeile care consuma 3 mere zilnic, reuşesc să slăbească mai uşor, cu până la 40% mai mult faţă de cele care nu au acest obicei alimentar.
7. Perele
Sunt surse bogate de fibre, vitamina A, B1, B2, C, K, potasiu, magneziu, sodiu, calciu, fier, fosfor, cupru, iod şi aduc numeroase beneficii pentru sănătate. Potrivit specialiştilor, perele reprezintă desertul ideal pentru persoanele care şi-au propus să scape de câteva kilograme. Având în vedere că au un indice glicemic scăzut, acest fruct poate fi consumat fără probleme şi de diabetici. Datorită conţinutului bogat de fibre solubile, perele sunt foarte săţioase, reducând pofta de mâncare.
8. Strugurii
Cu un conţinut sărac în calorii şi bogaţi în vitamine, strugurii te pot ajuta dacă îţi doreşti să slăbeşti câteva kilograme. Include-i în dieta ta zilnica pentru a reduce apetitul.
9. Ouăle
Nu le evita la micul dejun pentru a te asigura că vei mânca mai puţin în cursul zilei. Pe lânga faptul ca sunt săţioase, ouăle sunt şi sărace în calorii. Consumul de ouă aduce o cantitate importantă de nutrienţi, iar un ou conţine aproximativ 80 de calorii.
10. Cafeaua
Veşti bune pentru marii consumatori de cafea: cercetătorii au descoperit că prin consumul de cafeină, care se găseşte în cafea, ceai, se acţionează ca un stimulent asupra organismului, determinând o ardere mai rapidă a caloriilor provenite din grăsimi.