Studiu: Îndulcitorii artificiali nu te ajută să slăbești
Teoria din spatele îndulcitorilor artificiali este simplă: dacă îi folosești în locul zahărului, te poți bucura de gustul dulce fără să consumi prea multe calorii și să te îngrași.
Dar în practică lucrurile nu sunt chiar atât de simple, așa cum demonstrează o analiză asupra studiilor științifice despre îndulcitori.
După ce au analizat 37 de studii științifice, cercetătorii au ajuns la concluzia că nu există dovezi solide care să susțină că îndulcitori precum aspartam sau sucraloză ajută oamenii să slăbească, potrivit npr.org. Analizarea datelor a mai arătat că persoanele care consumă îndulcitori artificiali sunt predispuse la apariția unor probleme de sănătate, deși în acele studii nu se arată dacă aceste probleme sunt cauzate de îndulcitori.
"Am fost interesați de persoanele care consumă produsele cu îndulcitori artificiali nu pentru că vor să slăbească, ci pentru că sunt de părere acestea sunt o variantă mai sănătoasă", a declarat Meghan Azad, coordonatorul cercetării realizate la Universitatea din Manitoba. "Nu există beneficii clare ale îndulcitorilor artificiali pentru slăbit și există o potențială asociere între aceștia și creșterea în greutate, diabet și afecțiuni cardiovasculare", a mai declarat medicul.
Analiza a evaluat 37 de studii efectuate de-a lungul timpului. Șapte dintre ele au fost studii randomizate, care au implicat în jur de o mie de persoane, iar restul au fost studii observaționale, care au urmărit sănătatea și obiceiurile alimentare a 406.000 de persoane de-a lungul timpului.
Cei mai mulți dintre particpanții la studiile randomizate se aflau într-un program de slăbit, iar rezultatele totale au arătat că nu există un efect semnificativ al îndulcitorilor asupra indicelui de masă corporală. De fapt, studiile observaționale au indicat o creștere ușoară a indicelui de masă corporală în cazul celor care consumau îndulcitori artificiali, dar și o creștere cu 14% a riscului de a dezvolta diabet de tip 2 pentru cei care consumau o cantitate mai mare de îndulcitori comparativ cu cei care consumau o cantitate mică. De asemenea, s-a observat un risc cu 32% mai mare de a dezvolta probleme cardiovasculare în cazul persoanelor care consumau des îndulcitori.
Există mai multe ipoteze pentru faptul că îndulcitorii asrtificiali nu ajută la slăbit. Aceștia ar putea să stimuleze apetitul pentru gustul dulce, ceea ce te poate determina să consumi apoi mai multe dulciuri. În al doilea rând, i-ar putea face pe oameni să considere că au respectat dieta, iar apoi să compenseze consumând mai multe calorii. De asemenea, gustul dulce în asociere cu lipsa caloriilor ar putea produce induce în eroare organismul, modificând apoi modul în care reacționează la zahăr, așa cum s-a demonstrat în studiile de laborator pe animale. Nu în ultimul rând, îndulcitorii ar putea să afecteze și flora bacteriană din intestine, încetinind metabolismul.
Specialiștii consideră că sunt necesare mai multe cercetări, inclusiv asupra fiecărui tip de îndulcitor artificial în parte, în loc să fie analizați în grup. Meghan Azad, coordonatoarea evaluării, este de părere că lipsa dovezilor care să susțină beneficiile îndulcitorilor artificiali pentru slăbit și suspiciunile cu privire la efectele negative ale acestora asupra sănătății sunt suficiente pentru ca oamenii să nu-i mai considere alternative sănătoase pentru zahăr.
Nutriționistul Sylvetsky Meni susține că nu este un pericol dacă se consumă o băutură dietetică din când în când, dar este periculos ca îndulcitorii artificiali să fie promovați ca alternative sănătoase pentru slăbit și o sănătate mai bună. De asemenea, specialistul mai spune că este de preferat să se reducă în general dorința de consuma alimente sau băuturi dulci, în loc să se aleagă produse îndulcite artificial.