Slăbit rapid: 5 soluţii ca să pierzi rapid kilogramele acumulate în concediu
Dietă & Fitness · Dieta / De Laura Galan, 01.09.2013

Concediul poate fi cel mai mare duşman invizibil al siluetei tale, mai ales dacă ţi-ai permis luxul de a mânca orice şi oricât. Cum nu vrei să apari cu kilograme în plus după vacanţă, cea mai bună soluţie este să te pui rapid pe slăbit, dar din propria ta experienţă ştii că, în practică, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Dacă nu eşti pregătită să ţii o dietă, avem pentru tine alte soluţii eficiente pentru a da jos kilogramele acumulate în concediu.

1. Pregăteşte-ţi singură mâncarea

După ce ai testat cam tot ce se putea testa în restaurante cât ai fost în concediu, a venit momentul să te reîntorci în bucătărie. Mâncarea din restaurant ascunde un număr impresionant de calorii, iar dacă la acesta adaugi caloriile din băuturile răcoritoare sau din cele alcoolice, îţi este uşor să înţelegi cum te-ai ales cu kilograme în plus.

Nimic nu este mai potrivit după concediu decât o cură cu legume, sucuri de legume şi sucuri de fructe, din care elimini zahărul, carbohidraţii simpli şi grăsimile saturate.


2. Detoxifică-ţi organismul

Detoxifierea organismului poate părea un moft, mai ales că în ultima perioadă se vorbeşte tot mai mult despre ea, însă trebuie să ştii că este cea mai bună metodă prin care poţi îmbunătăţi şi grăbi arderea grăsimilor. Ştiai că ficatul îndeplineste în jur de 500 de funcţii, printre care şi aceea de eliminarea a grăsimilor şi toxinelor din organism? După ce a fost bombardat cu tot felul de alimente nesănătoase, ficatul este suprasolicitat şi nu mai funcţionează la capacitate maximă, însă o cură de detoxifiere îl va ajuta să te scape de toxine şi grăsimi.


În plus, detoxifierea este şi o bună modalitate de a-ţi îmbunătăţi digestia şi a dobândi energie.

3. Fă mişcare în parc

Ştim că ai mai auzit acest sfat, dar un reminder nu strică niciodată, mai ales după concediu. Dacă tot eşti odihnită şi ţi-ai încărcat bateriile, de ce să nu profiţi de această energie pentru a face mişcare în parc? Jumătate de oră de mers pe bicicletă şi 15 minute de jogging pot arde caloriile de la o masă, aşa că merită să încerci această soluţie de slăbit.


4. Culcă-te uşor flămândă

Înfometarea nu este o soluţie sănătoasă pentru a slăbi şi nici nu te sfătuim să recurgi la ea după concediu. Ce îţi sugerăm este să te culci uşor flămândă, adică să consumi o porţie mică de mâncare la cină. Umplerea până la refuz a stomacului seara îngreunează digestia şi favorizează apariţia crampelor, a balonării şi a indigestiei.

În schimb, când stomacul este pe jumătate gol, digestia funcţionează optim, iar depozitele adipoase sunt topite mult mai repede.


5. Pregăteşte-ţi prânzul pentru birou

Covrigeii şi batoanele de ciocolată nu te vor ajuta să slăbeşti, dimpotrivă, îţi menţin senzaţia de foame şi te fac să acumulezi calorii goale. Cea mai bună soluţie pentru a slăbi după concediu este să vii cu prânzul la pachet.

O salată de legume cu brânză degresată, o salată cu ton sau o porţie de peşte cu lămâie îţi va potoli foamea şi, în plus, îţi va furniza vitamine, substanţe nutritive şi minerale esenţiale, astfel încât să poţi slăbi mai uşor.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro