Slabeste cu dieta mediteraneana
Dietă & Fitness · Dieta / De Lygia Alexandrescu
Lector univ. Drd. - Facultatea de Educatie Fizica si Sport, USH
Consultant Nutritie - centrul de slabire si consultanta nutritionala "Natural Silhouette" - 021 317 43 41; 0721 091 762. sau info@silueta-naturala.ro, 20.06.2006

In vara aceasta nu-ti schimba doar dieta, schimba-ti si felul de a trai. De mii de ani popoarele din jurul marii Mediterane s-au bucurat de o viata activa, de mese pline de bunatati naturale si, mai ales, alaturi de familie.

Care este de fapt secretul grecilor sau italienilor cu piele maslinie? ECHILIBRUL. Mananca ceea ce e sanatos si bun, bucura-te de pregatirea cinei impreuna cu familia sau prietenii si misca-te cat mai mult in aer liber. Acesta este crezul stilului de viata mediteranean.

Este foarte adevarat ca stilul mediteranean nu are nimic in comun cu portiile nelimitate de pizza sau paste, asa cum vedem prin unele filme din anii '50, in care o bunica italianca isi indoapa familia strigand: "Mananaca, mananca, am gatit atat de mult!" De fapt este vorba de consumarea in cantitati moderate a unor feluri de mancare delicioase, bogate in nutrienti, si mai ales alaturi de cei dragi, facand astfel din masa de seara un moment prielnic comunicarii si relaxarii.


Practic, in ce consta aceasta dieta? Se consuma mancaruri bazate pe legume, zarzavaturi, cereale integrale, fructe poaspete, nuci, seminte, ulei de masline, peste, ocazional pui si foarte rar carne rosie.

Toate aceste alimente se folosesc in stare proaspata, nerafinate si neprocesate. Un studiu publicat in 2001 in Jurnalul International de Obezitate, arata ca oamenii slabesc si se mentin mai usor cu dieta mediteraneana decat cu dieta hipolipidica, tocmai pentru ca prima contine alimente gustoase si care fac placere pe o perioada indelungata.


O prima schimbare ar consta in inlocuirea margarinei, a untului, a maionezei si a sosurilor comerciale cu ulei de masline. Adaugat la rosii, ceapa verde, usturoi si peste, uleiul de masline da un gust aparte. De asemenea, se poate folosi nu numai in salate, ci si la gatit.

Beneficiile uleiului de masline se refera in primul rand la cantitatea suficienta de grasimi mononesaturate, atat de necesare sistemului cardiovascular, dar si antioxidanti, incluzand si vitamina E. Tot studiile clinice arata ca, prin folosirea zilnica a 20 ml de ulei de masline, se poate reduce riscul de boala coronariana, tocmai datorita prezentei grasimilor mononesaturate. Asadar, dieta mediteraneana ajuta la cresterea logevitatii adeptilor ei.


Un alt ingredient al modului de viata mediteranean este miscarea. Specialistii explica faptul ca, in plus, pe langa beneficiul arderii caloriilor si a catalizarii procesului de slabire corporala, miscarea zilnica ajuta la reducerea stresului si a tensiunii prin imbunatatirea functionarii metabolismului si a rezistentei, in general. Asadar, se poate incepe cu 30 de minute de mers pe jos si apoi poate fi crescuta gradual aceasta perioada si se trece si la schimbarea intensitatii efortului (alergare, daca medicul recomanda).


Asadar, nu este obligatoriu sa cinam la o taverna greceasca sau sa ne plimbam pe plajele de la Ibiza sau printre ruinele Romei; cumparaturile de legume si fructe proaspete din piata, gatirea lor corecta, plimbarea in parc si bucuria de a trai sunt suficiente pentru a ne mentine tineri, supli si sanatosi.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro