3. Salata bouef


Dacă nu este înecată în maioneză sau dacă se face o maioneză cu muştar şi puţin ulei (fără ou), salata boeuf are un conţinut ridicat de legume care sunt uşoare pentru digestie. Plus, castraveţii fermnetaţi care sunt buni pentru digestie. În unele zone se foloseşte pieptul de pui fiert, în vreme ce alte gospodine folosesc şunca pentru a prepara această salată. La origine, salata boeuf a avut vânat, prepeliţe, crabi, iar, de dragul decorului, în mijloc se orna cu felii de ou, maioneză, cartofi fierţi şi castraveţi muraţi în oţet.


Atunci când nu se foloseşte o cantitate exagerată de maioneză sau se face un sos din muştar şi puţin ulei (fără ou), această salată poate să fie un preparat mai sănătos decât alte bunătăţi hipercalorice de pe masa de Crăciun. De asemenea, o poţi consuma alături de o salată de verdeţuri pentru a asigura o digestie bună datorită enzimelor din frunzele verzi.


4. Salata de vinete, dar cu pastă de susan şi usturoi


Ca să eviţi maioneza, salata de vinete poate să fie preparată cu pastă de susan şi cu usturoi, în loc de ceapă pentru a varia puţin şi a obţine un preparat diferit, dar mai sănătos. Aceasta poate să fie consumată cu pâine integrală sau cu salată de crudităţi.



5. Sarmale


Dacă te limitezi la o porţie normală, fără să consumi cu pâine sau altceva la aceeaşi masă pot să fie o opţiune cât de cât bună, dacă nu ai alte probleme cu fierea sau afecţiuni care reacţionează la carnea tocată. De asemenea, sarmalele se pot face mai dietetice: se foloseşte carne de vită slabă în amestec cu foarte puţină carne de porc slabă, ceapa se poate înăbuşi în loc de a se căli şi nu se foloseşte în general multă grăsime şi ulei la ele.


Trei reguli de bun simţ


1. Nu consuma alcool la fiecare masă, chiar dacă este sărbătoare. Limitează-te la un pahar de vin sau o tărie pentru masa de prânz sau seară, deoarece alcoolul îngreunează şi mai mult digestia!
2. Nu mânca pe tot parcursul zilei, ci asigură-te că respecţi cele trei mese principale şi eventual 1-2 gustări sănătoase, nu hipercalorice.
3. Gustă din toate produsele de care îţi este poftă, însă nu exagera cu cantităţile dacă ştii că îţi pot provoca o stare de rău! Şi mâine mai este o zi în care poţi să alegi un alt preparat hipercaloric şi ar fi bine să-l asociezi cu ceva uşor, gen salată de verdeţuri sau de crudităţi sau legume la abur.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro