6 soluţii ca să nu te îngraşi prea rău de Sărbători

Dieta / 19.12.2014

Pe lângă bombele calorice care decorează masa de Crăciun şi de Revelion, alege să pregăteşti garnituri şi gustări sănătoase, sub formă de legume şi fructe.

Este dovedit ştiinţific - şi probabil ai constatat şi tu deja pe propria-ţi piele - că sărbătorile de iarnă şi întreg sezonul rece sunt sabotoare majore ale siluetei la care ai muncit tot anul. Fiindcă vacanţa de iarnă este prilej de relaxare şi huzur, ar fi păcat să nu te bucuri de ea; poţi însă să o faci fără a acumula (multe) kilograme. Iată câteva soluţii!

1. Gustă din toate câte puţin

Sărbătorile de iarnă nu sunt deloc momentul potrivit pentru a-ţi impune restricţii foarte limitative. Mai bine, propune-ţi o strategie ceva mai realistă, care nu va favoriza nici acumularea de frustrări (urmată de aşa-numitul "binge eating"), nici pe cea de kilograme: gustă din toate câte puţin.


Chiar dacă, de regulă, nu te atingi de mezeluri, cârnaţi, caltaboşi, sarmale cu carne de porc, piftii etc., de sărbători "ai dezlegare", câtă vreme nu abuzezi. Astfel, când mergi în vizită, nu vei părea nepoliticoasă, refuzându-ţi gazda, dar nici nu îţi vei pune silueta într-un real pericol.

2. Mănâncă încet, cu înghiţituri mici

În completarea punctului anterior, o altă soluţie isteaţă pentru a evita neplăcerile este aceea de a mânca încet. Mestecă fiecare îmbucătură atent, ia o mică pauză, mai schimbă o vorbă cu familia şi prietenii aflaţi la masa de sărbătoare, după care continuă să mănânci şi tot aşa. Această tehnică te va ajuta să nu mănânci mai mult decât este nevoie şi să eviţi, aşadar, excesele culinare care se traduc prin kilograme în plus.


3. Serveşte preparatele în farfurii micuţe

Dacă, de sărbători, tu eşti gazda care adună familia şi prietenii în jurul mesei festive, pune în practică această strategie: în loc să scoţi vesela XXL, optează pentru una de dimensiuni normale spre reduse. Astfel, chiar dacă vei umple farfuriile cu bunătăţi, cantitatea va fi mai mică decât cea pe care ar fi favorizat-o alegerea iniţială (şi asta fiindcă regula spune că suntem tentaţi să mâncăm atât cât ne permite farfuria...).

Citeste in continuare

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro