3. Nu este sănătos să mănânci carne
Pe rafturile supermarketurilor găsim carne care este extrem de procesată, iar animalele au fost crescute cu concentrate și hormoni. Prin urmare, da, aceste sortimente de carne nu sunt recomandate pentru consum zilnic, însă nu toată carnea este dăunătoare pentru sănătate, explică nutriționistul.Specialistul susține că este foarte bine să consumăm carne roșie de calitate o dată ăe săptămână, dacă este preparată simplu și fără să fie prăjită în ulei. Aceasta conține vitamine, minerale, antioxidanți și o mulțime de proteine și grăsimi, fiind importante pentru sănătate. ”Nu există o dietă perfectă pentru toată lumea. Suntem diferiți, iar ceea ce funcționează pentru o persoană s-ar putea să fie total greșit pentru altcineva. Însă, atunci când elimini în totalitate carnea, trebuie să știi cum să compensezi acest lucru pentru că riști să suferi de carențe nutriționale”, avertizează specialistul.
4. Toate caloriile sunt egale
Multe persoane consideră că atunci când vrei să slăbești trebuie să consumi mai puține calorii. Însă, potrivit specialistului, acest lucru nu este deloc valabil, deoarece este mult mai important să fii atentă la ceea ce mănânci decât la obiceiul de a număra caloriile. ”Diverse alimente sunt digerate în mod diferit, iar ceea ce mâncăm are un impact semnificativ asupra hormonilor care ne ajută să controlăm poftele alimentare, precum și caloriile care sunt arse”, explică nutriționistul.Dacă vei consuma proteine, vei constata că reziști mai ușor tentațiilor culinare, spre deosebire de situațiile în care consumi calorii din grăsimi și carbohidrați. Proteinele asigură sațietate mai mare și te fac să te simți sătulă o perioadă mai lungă de vreme.
De asemenea, unele alimente sunt mult mai ușor de consumat în exces spre deosebire de altele. Doar gândește-te cât de rapid ai rade 400 de calorii dintr-o înghețată în comparație cu aceeași cantitate mare de broccoli.
Astfel că este mult mai important să te concentrezi pe alimentele care au un grad de sațietate mai mare, deoarece acestea te ajută să mănânci mai puțin și să slăbești. În această categorie intră cartofii, carnea de vită, ouăle, leguminoasele, legumele, fructele. Și să te asiguri că elimini dulciurile, sucurile și produsele de patiserie și cele procesate.
”Alegerea alimentelor sățioase are un impact major asupra nivelului tău de energie pe termen lung, deoarece caloriile dintr-un ou fiert nu sunt egale cu cele dintr-o gogoașă sau brioșă. Chiar dacă este important să fii atentă la calorii, este complet greșit să crezi că doar numărând caloriile și consumând orice aliment te va ajuta să slăbești”, avertizează specialistul.
5. Dacă mănânci grăsimi te vei îngrășa
Este complet greșit să mergi după această regulă, deoarece nu toate grăsimile sunt la fel. Și este mult mai nociv să optezi pentru produsele fără grăsimi din supermarket, deoarece așa cum se știe producătorii suplinesc grăsimile prin zaharuri și făină.Este foarte important pentru sănătate să consumi grăsimi sănătoase, iar acestea te ajută și la slăbit. Însă, grăsimi sănătoase înseamnă să incluzi în dieta ta: peștele gras (macrou, somon), avocado, iaurt integral, nuci și semințe crude, cât și un unt de calitate în cantități moderate.
”Chiar dacă grăsimile bune au mai multe calorii decât proteinele și carbohidrații complecși, dietele bogate în grăsimi sănătoase nu îngrașă”, explică specialistul. Este foarte important să combini la fiecare masă o sursă de proteine, cu carbohidrați complecși și grăsimi bune, deoarece studiile arată că aceste diete ajută la slăbit și la menținerea unei greutăți normale.