Cei mai multi proprietari ar folosi probabil o curte atat de mica precum cea din imagine drept parcare si loc de depozitare... Iata insa un caz fericit: desi spatiul foarte...
Cei mai multi proprietari ar folosi probabil o curte atat de mica precum cea din imagine drept parcare si loc de depozitare... Iata insa un caz fericit: desi spatiul foarte redus ridica o serie de probleme, aici inginerul peisagist Marius Stoenescu a reusit sa amenajeze o gradina, la cererea unui client indragostit de natura.
A transforma un astfel de spatiu intr-o oaza de liniste si relaxare, unde susurul apei si freamatul vegetatiei sa-si impleteasca armonia, este un lucru dificil. A o mai face si conform principiilor feng-shui poate parea chiar imposibil unui neinitiat in aceasta arta.
Un cunoscator insa stie ca, urmand aceste principii, asa cum japonezii au dovedit-o deja, o gradina, e drept miniaturala, se poate amenaja chiar si intr-un ghiveci ceva mai mare, cu atat mai mult intr-o curte, oricat ar fi ea de mica. Este nevoie doar de imaginatie si talent, de un strop de suflet si un dram de iubire pentru frumosul din natura.
Si apoi, daca spatiul nu o permite, nici nu este absolut necesara aici prezenta tuturor celor cinci elemente. Absenta unora dintre ele din gradina poate fi contrabalansata in interiorul casei. In fond, cele doua, casa si gradina, trebuie sa constituie un tot armonios, sa se completeze reciproc si sa comunice intre ele pentru a asigura circulatia energiei vitale Chi.
Aceasta este si situatia ambientului de fata, unde elementul lipsa, focul, se regaseste doar aluziv in rosul portilor si al detaliilor fatadei. Un accent deosebit se pune insa pe componenta yin, feminina, a amenajarii, mai ales pe elementul apa.
Materializata in impunatoarea cascada din mijlocul gradinii, prezenta sa domina intregul ansamblu si constituie centrul focalizator al compozitiei. Toate celelalte elemente par a gravita in jurul jocului sau dinamic, monumental si totusi atat de pasnic, de linistitor.
Apa necesita insa, ca toate fluidele, un suport care sa-i dea forma, sa o modeleze si sa o puna in valoare. Ea singura nu se poate manifesta in deplinatatea frumusetii sale. Si cine altul ii poate oferi acest ajutor daca nu elementul pamant, reprezentat aici de pietrele ce configureaza cascada si imbraca bazinul?
Inconjurand cascada cu verdele pestrit al frunzisului lor, plantele alpine par inghesuite toate spre mal pentru a se oglindi in unda apei. Tufele maruntele si arbustii, mai grabiti, se si inclina deja peste marginea bazinului, in schimb, coniferele mari sunt in intarziere: s-au incurcat in trena lor de cetina.
Cum ati ghicit deja, ele exprima caracteristicile unui alt element, lemnul. Cat despre metal, acesta se arata in sirul felinarelor ce strajuiesc tacute si solemne gradina, de-a lungul zidurilor de incinta.
Privit din exterior, ansamblul se prezinta ca o cetate vajnica, pazind cu gelozie de ochi straini o comoara secreta de frumusete, pace si odihna. Un loc unde elementele primordiale isi dau o tainica intalnire, pentru a se impleti si a se topi intr-o armonie calma, profunda si revigoranta.