Aglaonema (Stromanthe), o planta ideala pentru birou
Casă şi familie · Plante / De Maranta Decoplant, Prosper Center, 12.10.2006

Originara din Brazilia si Costa Rica, Aglaonema sau Stromanthe este cultivata pentru efectul decorativ deosebit al frunzelor, nu al florilor sale, de altfel, extrem de rare...

Originara din Brazilia si Costa Rica, Aglaonema sau Stromanthe este cultivata pentru efectul decorativ deosebit al frunzelor, nu al florilor sale, de altfel, extrem de rare, si face parte din categoria destul de restransa a plantelor de birou, usor de intretinut si cu perioada vegetativa lunga.

Stromanthe se prezinta ca o rozeta compacta de frunze lanceolate (in forma de varf de lance), avand reversul pufos, de un frumos rosu-bordeaux, si fata superioara lucioasa, vargata in doua culori, verde inchis si alb, ceea ce-i confera un deosebit efect decorativ. Planta infloreste foarte rar, iar florile, deloc spectaculoase, sunt dispuse in inflorescente de tip spadice.


Inmultirea plantei se produce prin drajonare, respectiv cu ajutorul mugurilor vegetativi de pe radacina.

Fiind putin pretentioasa si pastrandu-si aspectul decorativ pe o lunga perioada din an, este foarte potrivita pentru ambientarea spatiilor interioare, in special a birourilor sau a locurilor de munca, dar si a locuintelor.

Lumina:

Rezistenta la semi-umbra, Aglaonema are nevoie sa fie amplasata in locuri luminoase, dar fara insorire directa. Interiorul unei camere cu o buna iluminare naturala ar fi ideal, dar nu o asezati chiar langa fereastra.


Aspectul florilor:

Acestea sunt albe, nedecorative si grupate in inflorescente de tip spadice.

Dimensiuni:

Planta poate atinge, in conditii optime de cultivare, inaltimea de 1 m.

Toleranta fata de caldura:

Pentru o buna dezvoltare, se recomanda mentinerea unei temperaturi constante, cu valori de peste 15 grade Celsius, si ferirea plantei de curentii de aer. Prin urmare, tineti-o departe de ventilatoare sau eventualele guri de aerisire din incapere.

Udare:

Medie, nu prea abundenta. De preferat a se face hidratarea solului de 2 ori pe saptamana, cu cantitati mici de apa. Pe timpul verii, hidratarea trebuie asociata cu fertilizarea, adaugandu-se in apa de udare un fertilizant solubil.


Este contraindicata pulverizarea apei pe frunzele plantei sau expunerea ei la ploaie. Contactul direct al acestora cu apa poate cauza aparitia petelor, care se extind apoi pe intreaga suprafata a frunzei.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro