Era linişte. Uneori plopii de pe marginea drumului foşneau uşor ca şi cum ar fi transmis un mesaj secret. Nu puteam să-l descifrez, dar îmi plăcea cum sună. După copaci, se întindea o mare de porumb uscat. Mă întrebam ce căutăm în această lume părăsită. De ce am pornit pe jos şi unde vrem să ajungem? Nu aveam niciun scop. Mă luasem după tine. Bănuiam că tu ai un scop. Întotdeauna ai avut unul, dar pe parcurs mi-ai mărturisit că nu căutai decât un drum părăsit, iar după ani, în sfârşit l-ai găsit.
Acum, te priveam, nu-mi păsa că vom muri de sete, că acelea erau ultimele picături de apă şi se apropia noaptea. Nu-mi păsa că acea clipă de fericire va fi urmată de spaimă şi durere. A meritat să vin alături de tine pe singurul drum părăsit care ne-a mai rămas.