Pare o fiinţă cu o viaţă specială, cu gânduri, cu bucurii. Se apropie elegant de ceaşca de cafea, degetele prind toarta din porţelan, o îmbrăţişează, iar apoi ridică recipientul fierbinte spre gură. E un balet care-mi aprinde imaginaţia. Îl privesc fără să scot un sunet. Îmi doresc să mă lase în fiecare sâmbătă dimineaţa să mă bucur de felul cum îşi savurează cafeaua.
Mâna ei nu mai fumează, acum doar mângâie, alungă dureri, răsfoieşte cărţi. Dacă o zi nu o văd, simt că-mi lipseşte, iar unghiile colorate precum solzii unor peşti mitologici se agaţă de simţurile mele răvăşite.
Mâna ei mi-a prins creierul într-un cleşte cald şi nu-mi mai dă voie să mă gândesc decât prin propriile ei simţuri. Sunt prizonierul unei mâini pe care o ador şi care mă ajută încă să zbor.