Aveam timp şi am aşteptat amândoi pe nisip să vină toamna, să se aşeze peste noi, să ne alunge cu valuri mari şi aer rece. Să fugim înspre oraşul părăsit şi să ne ascundem într-o cameră fără ferestre, fără sobă, să tremurăm. Să ne sărutăm şi să visăm că oricând o putem lua de la capăt.
Atunci, în acea toamnă, nu ne era frică de moarte!