Şi bărbaţii au suflet. Atunci când nu scrie scrisori de dragoste

Să ştii că de multe ori vreau să-i scriu o scrisoare de dragoste. O compun în gând şi-mi spun că o voi aşterne pe hârtie cu prima ocazie. Îmi place să-i scriu şi o fac aproape în fiecare zi, uneori şi noaptea. Mă trezesc şi cu ochii căutând tavanul prin întunericul blând al camerei îi spun ce fericit sunt că am cunoscut-o, îi mulţumesc pentru faptul că mă înţelege, că e un adevărat sprijin pentru mine şi îi cer iertare pentru neplăcerile pe care i le provoc.
Nu ştiu de ce scrisorile astea rămân prin cutele memoriei mele învechite care începe să dea rateuri.
De multe ori îmi spun că o să-i scriu de ziua ei, dar prins în vârtejul căutării cadoului potrivit amân din nou să-i trimit scrisoarea perfectă, apoi, promit că o să-i scriu de Crăciun sau de ziua mea, dar, de fiecare dată amân. Uneori mi-e teamă că o să vină ziua în care n-o să mai am ocazia să-i scriu despre dragostea mea şi mă întrisez, dar tot amân să mă aşez la masă şi să caut o coală albă de hârtie.