Nu mai reuşesc să-ţi descifrez tristeţea. Am uitat cum sună râsul tău şi nu înţeleg de ce nu plângi. Nu am reuşit să-mi împlinesc destinul şi să te fac fericită. Aşa că o să tac. Poate că vorbele mele rare îţi provoacă durere, poate că simţi cum secundele ni se agaţă de carne, iar drumul e fără întoarcere. Îmi plăcea să-ţi citesc, să-ţi spun poveşti, întâmplări din viaţa noastră. Dar a trecut atâta vreme de când nu mai reacţionezi la sunetul vocii mele.
În fiecare zi, trec pe la tine şi ştiu că te pregăteşti să pleci. Ştiu că nu mai ai putere. Ştiu că moartea te-a prins în gheare şi nu-ţi mai oferă scăpare. O să rămân singur. O să plâng şi o să tac.