România: 3 vedete care au recunoscut că sunt gay

Mircea Solcanu: "Este greu să trăieşti o viaţă dublă!"
Şi, pentru a scăpa de acest calvar, prezentatorul ”Poveştirilor de Noapte” de la Acasă TV a decis să rupă tăcerea. În primă fază a mers la psiholog, apoi i-a mărturist celei mai bune prietene şi mai apoi, persoană publică fiind, a decis să împărtăşească acest secret şi publicului. Atunci a aflat şi familia lui, mama şi sora. "Iniţial cauţi răspunsuri, te simţi singur pe toată planeta. Când mai creşti, când eşti la liceu încerci să fii ca alţii, faci eforturi disperate şi ajungi să trăieşti o viaţă dublă. Unii ajung chiar să se căsătorească şi să facă şi copii", a spus Solcanu.

Dupa trei luni de terapie şi-a făcut curaj şi a povestit celei mai bune prietene, în timp ce mama şi sora lui au aflat de la televizor.

Mama lui a plâns şi s-a aflat multă vreme în faza de negare: "A plâns, pentru că e greu. Orice mama plânge dacă află ceva rău despre copilul ei, dacă are cancer, spre exemplu. Şi încep întrebările 'de ce eu', 'de ce mie'"?

"N-am să regret niciodată pentru că am recunoscut public, pentru că ăsta sunt eu", a concluzionat Solcanu, în direct la Happy Hour.
  • Dj MILEA IONUT, vineri, 29.06.2012 10:45
    buna tuturor...

    Ma Bucur sa vad ca Multi Dintre Voi Vedeti Si Ganditi Cu Ynima Nu Cum Vad Alti .......Va Pup si Mai Astept Comentariile Voastre kiss kiss ....

  • BuBu, miercuri, 13.06.2012 16:39
    Minciuna sau adevar?

    De ce romanilor le place sa traiasca in minciuna??? Dezvatati'va odata de comunism! Ganditi'va ca si cei lgbt sunt oameni cu sentimente si asa cum voi [cei hereto] nu ascundeti ce va place, ei bine nici noua [celor lgbt] nu ne place. Da, bine, avem relatii de fatada, ne casatorim doar ca sa chinuim persoana de langa noi si pe noi in acelasi timp...Se poate, dar asta inseamna sa ne distrugem personalitatea...SI ASTA CRED CA NU ACCEPTA NICIUN OM, INDIFERENT CA E HETERO SAU NU.

  • BuBu, miercuri, 13.06.2012 16:35
    Trezirea!!!!

    Ma oameni buni si dezinformati! Pentru care ati zis si pentru care credeti ca cei gay/lesby sunt oameni cu probleme mintale etc, mai cautati si voi pe google daca tot va dati cu parerea, si aflati si voi ca din 1960 si putin s'a afirmat in toata lumea ca cei ce apartin comunitatii lgbt [lesbi/gay/bisex/transs] sunt oameni ca si mine, ca si tine, ca si orice are altii. Totul se reduce la un singur element: IUBIREA. Nu conteaza ca iubesti o femeie, un barbat si ca tu esti acelasi gen! In Maytreyi [poate a citit careva ce'a scris Eliade], ea iubea UN COPAC! Si nimeni nu i'a zis ca are o problema. In fine. Ce vreau sa zic e ca romanii au multe de invatat despre ce inseamna gay. A fi diferit nu e un lucru rau. NU VA MAI TEMETI DE CEEA CE NU CUNOASTETI! Mandra ca sunt LESBI.

  • iuly, miercuri, 30.05.2012 22:34
    pentru totii

    Măi oamenilor,a fi gay la noi în țară înseamnă să iți pui foc pe cap...Mie îmi place s-i cred ca fiecare face cea ce simte..Alți judecă dar dacă ar fi ei în piele ar vedea în alt mod..Mai bine gay decât o persoana falsa doar de ochii lumiii...D-zeu știe de ce sunt s-i ei..nu judeca ca să nu fi judecat...

  • martha, luni, 13.02.2012 15:17
    ptr gay

    Sunteti nascuti cu aceasta tara,toata compasiunea ptr voi,dar nu incercati sa impuneti ca normalitate acest comportament.Stati impreuna,iubitiva,fiti fericiti,dar nu bravati cu asemenea mizerie.Dupa voi sa ne casatorim femei cu femei ,barbati cu barbati si atunci copii cine mai face?!Acest tip de relatii nu sunt normale si sanatoase;persoanele care le practica,sunt cu probleme de comportament si sanatate mintala,declarat de specialisti.De aceea sunt lasati sa stea impreuna,tocmai ptr a-i izola si sa nu procreeze odrasle care,sigur vor avea aceleasi apucaturi.Din acelasi motiv ,si in Romania ar trebui sa-i lase sa stea impreuna.

  • Relu, marţi, 07.06.2011 11:05
    teleranţă

    Haideţi să nu mai privim totul ca şi cum i-ar bate Dumnezeu,ce ar zice D-zeu şi biblia despre (...)fiindcă nici măcar EL nu poate judeca.Nu toţi suntem la fel iar "normalitatea" o vede fiecare diferit.E loc sub soare pentru toată lumea.

  • DorobantuM, luni, 06.06.2011 16:48
    pentru simona

    dak vrei sa sti ce vrea Dumnezeu citeste Biblia.dupa aceea mai vb.Sanatate!

  • simona, luni, 06.06.2011 13:20
    pentru DOROBANTU

    crezi ca daca copiii mei ar fii gay, i-as iubi mai putin? NU, ei ar fii aceiasi pentru mine, tot ce am mai scump pe lume. Dar cum ai vrea sa schimbi ceeace este innascut in om? Si cine sintem noi sa stim ce a vrut Dumnezeu? Si barbatii si femeile gay sint copiii lui, ca si orice om. In Romania sint multe sabloane, de exemplu multi ridiculizeaza alte culturi, religii numai pentru ca sint ignoranti, needucati.

  • DorobantuM, duminică, 05.06.2011 22:13
    nu e chiar atat de simplu.

    nu ar tb sai marginalizam, ar tb sa incercam sai aducem pe calea cea buna.Dumnezeu nea facut barbat si femeie, i-ar aceste lucrri sunt o uraciune in fata Lui. Eu consider k acest lucru este un pacat si k te poti "lasa"de acest pacat numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Este adevarat k sunt famili de sexe diferite care nu se inteleg si intrun final se despart iar copii sufera cel mai mult dar asta u inseamna k ho,osexualii sunt parinti mai bunii sau pot fi parinti mai buni.ce ar invata copilul ala?cui sai spuna mama cui sai spuna tata?ar mai face diferenta dintre rau si bine?nu cred...sin pacate noi am ajuns sa numim raul bine, iar binele sal numim rau... Aceasta societate nu-L mai pune pe Dumnezeu pe primul loc asa cum ar tb spre gloria si slava Lui(caci pt asta traim) pt ca sa putem trai vesnic....Dar ajunge pt k veti crede k sunt nebuna, dar nu sunt..asa ar tb sa fim toti..sa avem o relatie dupa voia Lui nu cum ne trece noua prin cap..., nu doar atunci cand avem necazuri sa strigam cu lacrimi disperate spre El...ganditiva...copii vostri ati vrea sa fak la fel??? In fine..ideea este k aceste lucruri nu sunt permise de Dumnezeu, deci nici eu nu sunt de acord, dar nici nui marginalizez.... Dumnezeu sa aiba mila de noi!

  • Ellenna16, duminică, 05.06.2011 12:31
    :D*

    gandirea mea nu s-a schimbat *

  • Ellenna16, duminică, 05.06.2011 12:28
    :D

    Acum ceva timp cautam cu disperare un amic gay .. :)) Ca fata mi-ar place sa ies in oras cu un baiat si sa ne uitam dupa .. baieti , sa mergem la cumparaturi impreuna sau mai stiu eu ce 8-| + k parintii au mai mare incredere sa te lase sa umblii cu el , fiindca stiu k el nu are ce sa-ti faca . .. Asa gandeam atunci, si .. in mare parte , gandirea mea nu s-a schimvat .. mereu ma intreb de ce oamenii catalogheaza drept "ciudat" tot ceea ce nu e intalnit mereu ... :-?? Cred k prin alte tari este mult mai usor sa recunosti orientarea sexuala .. :-? .. Asta demonstreaza k Romania este in urma si din acest punct de vedere .. pacat :-?? !

  • Maria, duminică, 05.06.2011 12:19
    Sunt de acord cu homosexualitatea !!!!

    Cum s-ar simti un om sa se asunda mereu sub masca propusa de societate ? Gandhi spunea sa fim noi schimbarea pe care o vrem in lume..Dar cand se va intampla asta ? Nimeni nu alege ce simte si cum are sufletul,se intampla ! Pana si eu care am 16 ani nu am prejudecatile pe care altii de 30 le au !

  • dexter, duminică, 05.06.2011 11:24
    prieteni

    Am si eu prieteni care sunt gay ,sunt niste oameni foarte frumosi pe interior si foarte inteligenti. Ne impacam extraordinar de bine stiu sa fie prieteni foarte buni.Nimic din parerile negative ale celor ce nu inteleg nu le poate shimba felul de viata.Pt ca asa sunt ei.Pacat ca unii dintre romani sunt plini de ura inversunata si de prejudecati.Dar se mira de ce le merge atat de prost.

  • rosanita, duminică, 05.06.2011 10:33
    mda..

    trebuie sa acceptam faptul ca nu suntem toti la fel! nu vad rostul in a arunca cu pietre in acesti oameni care sunt diferiti fata de noi doar prin prisma preferintelor sexuale!

  • simona, duminică, 05.06.2011 08:36
    pentru Sonya

    da, este adevarat, dar intr-o societate intoleranta, care arunca cu pietre in tot ceea ce este diferit de sablonul lor, cum ai vrea ca acesti oameni sa se exteriorizeze? Este frica de a fi ridiculizat, marginalizat, neinteles, considerat bolnav. Nu ei sint cei care poarta vina ci cei care ii imping la aceasta, societatea, oameni similari cu COCO, care stiu numai sa folosesca cuvinte obscene la adresa altor oameni.

  • Sonya, duminică, 05.06.2011 08:15
    pt gay...

    are dreptate Solcanu,este de admirat ca si-a asumat ...dar ce e de facut cu cei care se casatoresc,fac copii,distrug vietile unor femei tarind in minciuna,cum sa -i definim??? egoisti,iresponsabili? Cred ca af fi mai bine sa-si recunoasca fiecare normalitatea lui si sa nu incurce vieti...

  • simona, sâmbătă, 04.06.2011 23:39
    pentru COCO

    traim intr-o lume moderna, cu tehnologie ultrasofisticata, dar din pacate unii au inca mentalitati ale secolelor trecute. Cei mai buni prieteni ai mei sint gay, sint oameni minunati. Am incredere in ei, ma simt inteleasa de acesti prieteni. Oare cind vom invata sa fim toleranti cu oamenii de linga noi? Homosexualitatea este normala, a fost de-a lungul instoriei si nu va mai ascundeti dupa deget, fiti oameni si acceptati adevarul.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro