Sute de mii de tineri care au abandonat școala pot fi atrași să se reîntoarcă în sistemul de învățământ doar prin proiecte flexibile de tipul ”A doua șansă”, care pun accentul pe latura practică a educației și care sunt adaptate nevoilor lor. Aceasta este principala concluzie a conferinței ”Bune practici în educația celor vulnerabili”, la care au participat aproape 200 de cadre didactice și specialiști în educație.

"Școala-motivantă, descrisă și de participanți, trebuie modelată și asumată ca viziune de către toți actorii implicați în actul educațional, pentru că într-o astfel de școală copiii vor veni cu bucurie, abandonul nemaifiind o opțiune. Cadrele didactice au arătat că este necesar ca programele de tipul “A doua șansă” să fie, în primul rând, personalizate în funcție de participanți, răspunzând nevoilor acestora de a se angaja, de a se integra în comunitate ori de fi părinți mai buni. Mesajul școala are rost va fi astfel cu atât mai puternic în rândul generațiilor tinere. Mă bucur că acest lucru chiar se întâmplă în anumite școli, care merită să fie recunoscute ca modele de bună practică în sistem"

, a declarat Daniela Vișoianu, reprezentantă a Asociației C4C - Communication for Community și președintă a Coaliției pentru Educație.

”În mediul rural, în special în grupurile dezavantajate, precum cele de etnie romă, statisticile privind abandonul școlar arată diferențe chiar și de câteva ori mai mari față de zonele urbane, cu populație educată și venituri peste medie”, a explicat Șerban Iosifescu, președintele Agenției de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), subliniind necesitatea de a pune accentul pe “prima șansă la educație, pentru a nu mai fi nevoie de a doua”. Conform datelor Eurostat, la nivelul anului 2014, 18% din tinerii de 18-24 de ani din România au părăsit de timpuriu sistemul obligatoriu de educaţie, iar în ultimii cinci ani situaţia s-a agravat.

Participanții au avut prilejul să dezbată și aspecte legate de ce înseamnă o ”școală inclusivă”; managementul școlii și al clasei; alternativele educaționale acreditate și perspectiva lor asupra includerii și diminuării riscului de abandon.

Nu în ultimul rând, în urma conferinței s-a desprins concluzia că profesorii au nevoie să se asocieze în organizații care să le promoveze interesele specifice. Vocea cadrelor didactice este necesar să fie auzită cu atât mai mult cu cât, în acestă perioadă, se derulează un proces de consultare publică privind curriculumul național.