Orice copil poate avea o atitudine pozitiva si entuziasta raportat la diferite provocari si solicitari, fiind capabil sa depuna efort considerabil si dornic sa joace un rol activ.

Orice copil poate avea o atitudine pozitiva si entuziasta raportat la diferite provocari si solicitari, fiind capabil sa depuna efort considerabil si dornic sa joace un rol activ.

Singura conditie este sa fie motivat in mod corespunzator. Bineinteles ca nu va fi necesar nici un demers de persuasiune pentru a o convinge pe fiica ta adolescenta sa mearga la concertul trupei preferate...

Dar, in abordarea unor probleme de alt gen (cum ar fi temele, curatenia in camera), aptitudinile tale comunicationale sunt esentiale pentru a-l motiva pe cel mic sa treaca la actiune.

Asa cum un manager trebuie sa-si stimuleze in permanenta subordonatii pentru a obtine rezultate satisfacatoare, la fel trebuie sa procedezi si tu in relatia cu cel mic. Paradoxal, acest lucru s-ar putea dovedi mai dificil decat in exemplul mentionat.

La serviciu, angajatii trebuie sa se mobilizeze pentru ca, in ultima instanta, astfel isi pot pastra locul de munca. In schimb, copilul nu se confrunta acasa cu astfel de provocari - nu-l poti "concedia" si el stie foarte bine acest lucru. Asadar, trebuie sa gasesti un element de auto-motivare a copilului si, pornind de la acesta, sa-ti construiesti strategia.

In relatia cu cel mic, tu esti managerul - astfel incat este necesar sa fii stapana pe situatie si perceputa ca o persoana autoritara, care impune respect. Nu-ti spun sa instaurezi un regim de teroare - nici vorba de asa ceva!

Doar ca cel mic trebuie stimulat sa coopereze cu tine, pana cand decizia de a-si face curatenie in camera in fiecare sambata ii va apartine. In nici un caz nu trebuie sa ramana cu ideea "fac ordine pentru ca asa mi-a zis mama".

Sarcinile pot fi pe termen scurt (sa-si asume faptul ca are caine, scotandu-l la plimbare si ocupandu-se de hrana acestuia, de exemplu, sau sa se duca in vacanta in locul ales de tine si nu intr-o excursie cu prietenii aceia pe care nu a vrut sa ti-i prezinte...) sau pe termen lung (sa acorde mai multa atentie temelor pentru a-si imbunatati notele, sa se implice mai mult in treburile casnice si asa mai departe).

Adevarul despre sistemul recompensei

Una dintre cele mai eficiente metode de motivare este recompensa. Multi parinti au tendinta de a blama acest sistem, considerandu-l echivalent cu santajul - dar acest lucru se intampla numai pentru ca il asociaza, eronat, cu o tentativa disperata de a ajunge la un compromis. Lucrurile nu trebuie sa fie abordate din aceasta perspectiva.

Exista o diferenta considerabila intre a "mitui" un copil pentru a-l motiva spre o actiune care nu-i face nici o placere, dupa ce initial a refuzat categoric sa se implice, si a-l recompensa inainte ca el sa-si expuna refuzul.

Cu alte cuvinte, daca anticipezi ca cel mic se va arata reticent, poti incepe prin a-i spune ceva de genul: "Este timpul sa mergem la magazin. Haide - daca esti cuminte, iti voi cumpara o inghetata." Nu este nici pe departe acelasi lucru cu situatia cand, exasperata de smiorcaielile si nerabdarea celui mic in magazin, ii spui "Te rog, fii cuminte si iti voi cumpara o inghetata!"

Daca te gandesti la acest lucru, vei realiza ca prima varianta - a oferi o recompensa inainte ca prichindelul sa fi avut timp sa reactioneze - este similar cu modul in care procedeaza managerii cu angajatii, spunandu-le: "Daca veti finaliza cu bine acest proiect, veti primi mai multe responsabilitati si anul viitor veti fi promovati."

Asadar, nu te mai gandi la sistemul bazat pe recompensa ca fiind o forma de santaj si defineste-o pe baza acelorasi termeni pe care si tu insati ii auzi la serviciu: recompense, factori motivationali, stimulente.

Nu ai nici un motiv sa te simti vinovata. Nu-ti mituiesti copilul, ci il stimulezi. Singurul lucru de care trebuie sa tii cont este ca oferta ta sa vina inainte ca el sa-si exprime dezacordul fata de actiunea preconizata.