Din momentul in care instanta pronunta desfacerea casatoriei, intervin mai multe probleme, printre care si incredintarea copiilor. Acest eveniment afecteaza...

Din momentul in care instanta pronunta desfacerea casatoriei, intervin mai multe probleme, printre care si incredintarea copiilor. Acest eveniment afecteaza, adesea, nu numai partile intre care la un moment dat s-a incheiat casatoria, ci si pe cei mici.

Sunt foarte multe cazurile in care din casatoria ce se desface au rezultat unul sau mai multi copii minori si se pune problema incredintarii spre crestere si educare unuia dintre parinti. Precizam inca de la inceput ca stabilirea culpei unuia dintre soti in pronuntarea divortului nu prezinta importanta numai prin ea insasi pentru incredintatrea copilului minor. Acesta poate fi incredintat si sotului din a carui vina s-a desfacut casatoria, daca interesele lui sunt in acest sens, considerandu-se ca un sot rau (impotriva caruia s-ar fi pronuntat divortul) nu este neaparat si un parinte rau.

De subliniat este faptul ca instanta judecatoreasca este obligata, chiar daca nu exista o cerere expresa a sotilor, sa se pronunte prin hotararea de divort si asupra incredintarii copiilor minori, pentru a se evita introducerea ulterioara a unei noi actiuni, ceea ce nu ar fi in interesul copiilor. Criteriul dupa care se va ghida instanta este interesul copiilor minori, urmarindu-se factori precum: varsta copilului, sexul acestuia, starea sanatatii lui, posibilitatile materiale ale parintilor, posibilitatile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care copiii le pot gasi la unul dintre parinti, comportarea parintilor fata de copii inainte de desfacerea casatoriei, legaturile de afectiune stabilite intre copil si familie. Daca exista mai multi copii, instanta va decide pentru fiecare in parte, in functie de interesele superioare ale fiecaruia.

Pentru a decide cu privire la incredintarea copiilor minori, instanta de judecata este obligata sa ii asculte pe parinti, sa solicite un referat din partea autoritatii tutelare de la domiciliul fiecaruia dintre soti (daca la desfacerea casatoriei nu mai locuiau impreuna) si, daca minorul a implinit 10 ani va fi audiat si el. In general, parintii se invoiesc asupra incredintarii copilului, dar aceasta invoiala trebuie incuviintata de instanta. Numai in cazuri exceptionale copilul poate fi incredintat unor rude sau altor persoane.

In cazul in care un copil a fost incredintat unui parinte, acesta va fi cel care va exercita drepturile si indatoririle parintesti. Celalalt parinte pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, dar si el trebuie sa vegheze la cresterea, educarea, pregatirea profesionala a fiului sau. Principalele modalitati de exercitare a dreptului de a avea legaturi cu copilul sunt vizitarea copilului la locuinta parintelui caruia i-a fost incredintat, lasarea copilului in vizita la locuinta parintelui caruia nu i-a fost incredintat, vizitarea copilului la scoala, petrecerea vacantelor scolare la ambii parinti.

Parintii trebuie sa contribuie deopotriva la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului lor. Este inca un aspect avut in vedere de instanta in hotararea de divort, chiar daca partile nu au facut cerere in acest sens. In lipsa unei intelegeri intre parti, instanta va stabili pensia de intretinere sub forma unei cote procentuale din retributia lunara a debitorului si in acest sens se va lua masura infiintarii unei popriri pentru aceasta parte de salariu. Art. 94 din Codul familiei stabileste urmatoarele cote : pana la o patrime din castigul din munca pentru un copil, o treime pentru doi si o jumatate pentru trei sau mai multi copii. In cazul in care debitorul nu are nici un fel de venituri, procentele de mai sus se vor calcula raportate la salariul minim pe economie.

In stabilirea pensiei de intretinere se va tine cont si de un alt aspect, si anume acela daca debitorul mai are in intretinere alti copii (de exemplu, daca din casatoria ce se desface a rezultat un copil, iar sotul care va plati pensie mai avea un copil din casatorie, atunci debitorul nu poate fi obligat sa plateasca mai mult de o treime pentru ambii copii).

Totodata, daca situatia se schimba (nevoile copilului cresc, posibilitatile materiale ale debitorului cresc sau scad), se justifica introducerea unei actiuni de majorare sau de reducere a pensiei de intretinere atat de catre minor (prin tutore, care poate fi unul dintre parinti), cat si de catre debitor, dupa caz.

De asemenea, parintii se pot invoi cu privire la contributia lor pentru cresterea si educarea copiilor, dar ea trebuie incuviintata de catre instanta. Renuntarea la pensia de intretinere, care constituie un drept al copiilor, nu poate fi ratificata decat daca se constata ca posibilitatile materiale ale parintelui care a renuntat sunt indestulatoare pentru a asigura copilului cele mai bune conditii de trai.

Sa mai precizam ca actiunile in justitie pentru obligarea unuia dintre parinti la plata pensiei de intretinere (inclusiv reducere sau majorare) sunt scutite de taxa de timbru. Exista si un mod de contrangere la indeplinirea acestei obligatii, deoarece art. 305 din Codul penal prevede in alineatul 1, litera c) ca neplata cu rea-credinta a pensiei de intretinere stabilite pe cale judecatoreasca se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani sau cu amenda. Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala, iar daca partile nu s-au impacat, dar in cursul judecatii inculpatul isi indeplineste obligatiile, instanta, in cazul cand stabileste vinovatia, pronunta impotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei.