3 pași simpli de urmat când copilul are pediculoză
Pediculoza este o adevărată problemă printre copiii preșcolari și școlari, care fac parte dintr-un colectiv.
Deși tindem să o asociem cu igiena precară, e bine să știi că păduchii de cap nu au preferințe, ei se fixează atât pe firul curat, cât și pe cel murdar. Așadar, infestarea nu are nicio legătură cu statutul social al micuțului sau cu faptul că se spală o dată, de două ori sau de trei ori pe săptămână.
3 pași eficienți și rapizi pentru combaterea pediculozei
Totuși, ce e de făcut în cazul în care bănuiești că micuțul tău are pediculoză? În primul rând, scapă de rușine și cere ajutor specializat. Dacă mergi în farmacii și detaliezi problema în care se află copilul, vei primi un tratament testat clinic care te va ajuta garantat să scapi de pediculoză. Spre exemplu,
Paranix, lider european în produsele pentru tratarea păduchilor de cap, conține tot ce ai nevoie pentru a-i îndepărta într-un mod convenabil și confortabil:
Prin urmare, în funcție de situația în care se regăsește cel mic, poți încerca următorii pași:
1. Dacă micuțul nu are păduchi de cap, dar se află într-un mediu expus pediculozei, poți cere un produs pentru a preveni apariția ei. Un astfel de tratament este Paranix Spray pentru Prevenție. Ce proprietăți are: non-gras, se usucă în mod natural, are parfum plăcut, este ușor de utilizat și oferă protecție imediată și de lungă durată de până la 24 de ore. De altfel, îl poți folosi inclusiv după terminarea unui tratament, pentru a preveni reapariția infestării.
2. Dacă totuși copilul tău are pediculoză, tot în farmacii ți se va da un tratament pentru îndepărtarea ei. Aici ai mai multe opțiuni: poți folosi Paranix Spray (sau loțiune), Paranix Șampon sau Paranix Loțiune Sensitivă. Toate oferă o dublă acțiune prin care sufocă și deshidratează păduchii și ouăle lor.
3. După ce ai urmat tratamentul, poți încerca un produs care să te ajute să observi ușor păduchii de cap:Paranix Gel Pentru Detectarea Păduchilor de Cap, care colorează 100% ouăle păduchilor, înroșindu-le ca să fie ușor de observat cu ochiul liber.
Te-ai identificat cu dintre situațiile de mai sus? Dacă da, înseamnă că știi ce ai de făcut. Și nu-ți face griji, infestarea cu păduchi este complet normală în perioada copilăriei, important e să acționăm la timp, ca s-o îndepărtăm rapid și eficient.