17
15 părinți super inventivi. Trucurile geniale la care s-au gândit pentru copiii lor
Casă şi familie · Copii / 28.09.2018

Părinții se lovesc zi de zi de situații care le pun răbdarea la încercare.

Și pentru a-și face viața mai ușoară, dar și pentru a-i ajuta pe copii, aceștia își pun imaginația la lucru și inventează tot felul de soluții incredibile.

De exemplu, un părinte a găsit metoda prin care să-și ajute copilul să scape de teama de monștri imaginari care se ascund sub pat sau în dulap. Iar soluția este extrem de simplă: o sticlă cu pulverizator în care a pus apă și pe care scrie "spray împotriva monștrilor". Este suficient ca micuțul să creadă că acest remediu va alunga monștii și va adormi liniștit.

Un alt părinte ingenios a colorat scările astfel încât copiilor săi să le fie mult mai ușor să învețe tabla înmulțirii. Iar ca să convingi copilul să stea lângă mașină și să fie în siguranță până încarci sau descarci cumpărăturile din portbagaj, încearcă jocul "Mâna pe cerc". Copilul va trebui să țină mâna pe capacul rezervorului de benzină până când veți fi gata de plecare.

Descoperă 20 de idei interesante inventate de părinții ingenioși.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro