Numele rasei provine de la vechea denumire a statului Zimbabwe, Rhodesia ce, alaturi de Africa de Sud, acopera astazi aria geografica in care s-a format rasa...

Numele rasei provine de la vechea denumire a statului Zimbabwe, Rhodesia ce, alaturi de Africa de Sud, acopera astazi aria geografica in care s-a format rasa, si de la creasta de par specifica, ce se intinde de la greaban pana la crupa, caracter mult indragit de primii crescatori datorita aparentei estetice de curaj si vigilenta.

Inca inainte de a migra din zona marilor lacuri centr-africane spre sud, hotentotii din tribul "KhoiKhoi" se ocupau cu domesticirea cainilor salbatici "cu creasta", in special pentru vanatoarea de lei, dar si pentru paza cirezilor pe care le insoteau spre Capul Bunei Sperante.

Primii colonisti albi ii descopera pe hotentoti si, totodata, pe cainii acestora, care nu aveau robustetea mastifilor, mirosul Bloodhounzilor sau viteza ogarilor europeni, insa aveau o alta mare calitate: compatibilitatea cu specificul Africii de Sud.

Rezistenta la conditiile din savana, imunitatea fata de cele mai multe maladii specifice regiunii si capacitatea de a parcurge distante foarte mari, fara a suferi de foame sau de sete, erau conditii obligatori pentru orice animal care insotea caravanele colonistilor.

Amestecul de forta, viteza, instinct de vanatoare si adaptabilitate, rezultat in urma incrucisarii cainilor europeni cu acesti "africani crestati" se numeste Rhodesian Ridgeback, un caine suficient de robust pentru a fi folosit la vanatoarea de lei, fara a fi insa greoi, caci coordonarea si viteza sunt esentiale atunci cand un grup de caini trebuie sa incolteasca "marea pisica".

Unii il considera ogar, si asta pe buna dreptate, caci abilitatile sale in acest sens sunt evidente, iar utilizarea acestuia la vanatoarea "la vedere" este frecventa, la fel ca si folosirea sa drept caine "de urma", fapt ce-l plaseaza in grupa a VI-a FCI, destinata copoilor.

Altii il incadreaza la ciobanesti, si nici acestia nu gresesc foarte mult, avand in vedere trecutul sau hotentot, in care avea misiunea de a pazi cirezile. De fapt, acesta este si un excelent caine de paza si, in ultimul timp, adaptandu-se vremurilor, si un bun caine de companie.

Reverendul Charles Helm il introduce pentru prima data in Rhodesia, tara ce-i da ulterior numele si unde Ridgeback-ul face cunostinta cu Cornelius van Royen, celebru vanator al vremii si primul crescator al acestei rase, probabil cel mai important nume in istoria Rhodesian Ridgeback-ului.

Cu toata preocuparea primilor pasionati, acesti caini a caror talie varia de la 80 de cm la 40 de cm, avand aproape toata gama de culori cunoscute la specia canina si un element comun unic - creasta de pe spate - nu pot fi considerati ca apartinand unei rase distincte pana la inceputul secolului al XX-lea, cand F.R. Barnes stabilizeaza caracterele ce stau la baza standardului din 1922.

De atunci si pana in prezent, putine lucruri s-au schimbat in ceea ce priveste aspectul Ridgeback-ului. El a ramas acelasi caine robust, agil, vigilent si cu multiple utilitati, un caine aproape universal.

Sociabil, acest caine se adapteaza foarte bine in familie, dar, asemeni tuturor cainilor inteligenti, este usor incapatanat si trebuie "motivat" pentru a obtine ceva de la el. Din acest motiv, nu este potrivit pentru persoane fara experienta in cresterea cainilor. In casa nu este foarte activ si are nevoie de antrenament si de miscare pentru a-si mentine o conditie fizica optima.

In prezent, popularitatea sa este in crestere atat in America, cat si in tari europene precum Elvetia, Germania, Slovacia. In tara noastra exista putine exemplare, dupa cunostinta mea doar doua, dar sunt convins ca, datorita calitatilor sale, in viitor acest caine va deveni o prezenta frecventa si la noi.