Un câine care trăiește pe stradă a învățat că dacă se preface că are un picior rupt, o duce mai bine.
Gae e un câine cerșetor dim Bangkok. Luând exemplul unor vagabonzi, el a învățat că dacă se dă infirm, are șanse mai mari să câștige atenția trecătorilor și să primească mâncare. Așa că de fiecare dată când vede oameni în apropiere, își târăște piciorul stâng din spate, ca și cum acesta ar fi rupt. Iar multora li se rupe sufletul când îl văd mergând cu piciorul târâș, așa că se opresc și îi dau ceva de mâncare.
Gae și-a primit numele de la câțiva localnici. Când are el chef, începe să-și târască piciorul, iar oamenii se opresc, de obicei, să vadă dacă e în regulă. Și de multe ori, chiar atunci Gae își revine ca prin minune și merge normal, spre uimirea trecătorilor.
Câinele a fost filmat recent, pe o stradă din capitala Thailandei, în timp ce un motociclist se oprește ca să verifice dacă este în regulă. După câteva secunde, omul izbucnește în râs când vede cum câinele începe să meargă normal.
"Câinele ăsta a trăit lângă serviciul meu mulți ani. Mereu face trucul ăsta ca să-i păcălească pe oameni. Am grijă de el și îi dau să mănânce orez, dar el tot are obiceiul ăsta. E foarte deștept. Cred că face asta ca să-i păcălească pe oameni să-l hrănească"
"În timp ce îl urmăream azi, un motociclist s-a oprit, fiindcă s-a gândit că este rănit. Dar atunci el a plecat mergând normal. E foarte haios. Îi zicem Gae", a mai spus localnica citată de ziarul britanic Daily Mail.
Thaweeporn e iubitoare de câini și mai are câteva animale pe care le-a salvat de pe străzi. Ea este convinsă că nu-i nimic în neregulă cu Gae: "E un câine bătrân și i-am verificat ambele picioare. Ambele sunt în regulă. Dacă ar fi avut vreo problemă, l-aș fi dus imediat la veterinar"