23
Regina și castelul său: Pisica Gli locuiește permanent în Hagia Sofia din Istanbul și are mii de fani
Casă şi familie · Animale / 23.07.2020

Hagia Sofia din Istanbul a fost construită în anul 537 și de atunci a avut multe roluri, de la biserică ortodoxă greacă, la catedrală catolică, moschee otomană și muzeu.

În 2020, Recep Erdogan, președintele Turciei, a semnat un decret prin care decide transformarea Hagia Sofia înapoi în moschee. Decizia este una controversată, condamnată de UNESCO, Consiliul Mondial al Bisericilor și numeroși lideri de stat. Dar indiferent ce statut i se va atribui acestui monument neprețuit, pentru o pisică norocoasă, Hagia Sofia înseamnă „acasă”.

Gli este o pisică de rasă europeană, cu o privire puțin încrucișată și cu atitudine de cap încoronat. Trăiește de aproape 16 ani între pereții plini de istorie ai faimosului monument din Istanbul și a devenit preferata tuturor turiștilor care vin să viziteze muzeul.

Gli are chiar și propriul cont de Instagram, iar Umut Bahceci este cea care îl administrează. Umut s-a născut, de asemenea, în Istanbul. „Iubesc acest oraș. Am văzut peste 20 de țări și foarte multe orașe frumoase, dar în adâncul inimii, cred că Istanbul este Regina tuturor orașelor, iar Hagia Sofia este coroana sa”, a declarat tânăra.

Citește și: O pisică i-a cerut unei femei să-i cumpere mâncare. Animalul a fost adoptat


Bahceci a fost ghid la Hagia Sofia cât timp a fost muzeu și spune că dragostea ei pentru acest loc a fost principalul motiv pentru care și-a ales această carieră.

Tânăra mai spune că Istanbul este recunoscut pentru pisicile sale maidaneze. S-au făcut chiar și documentare despre ele. „Era normal să vezi pisici atât în interiorul, cât și în exteriorul Hagia Sofia, însă aceasta are ceva special. Am văzut o lumină în ea încă de la începutul relației noastre. Felul în care pozează, cum merge și cum se comportă este total diferit față de alte pisici, inclusiv față de sora ei, Kizim”, a declarat Umut pentru Boredpanda.



Într-o zi am văzut-o în ziar, într-o fotografie cu Barack Obama și Președintele Edogan. Atunci am decis cum o cheamă
”, a spus Bahceci. Gli înseamnă în limba turcă „unire prin iubire”.

Pe măsură ce Bahceci o urmărea tot mai mult, a realizat că Gli reușea să-i aducă pe oameni împreună. Indiferent de religia lor, culoarea pielii sau de gen, toți zâmbeau când o vedeau pe Gli.

Am creat contul de Instagram pentru Gli ca să pot strânge toate pozele ei într-un loc. Treptat, oamenii au început să-mi trimită poze pe care le-au făcut cu ea”, a spus Bahceci.

Dacă ar fi să-i descrie personalitatea într-un singur cuvânt, acela ar fi „regină”, spune tânăra. Gli adoră să pozeze la cameră, dar dacă Hagia Sofia devine prea aglomerată pentru ea, se retrage într-un colț liniștit. „
Iarna îi place să stea în fața proiectoarelor de lumină pentru că o încălzesc”, spune Umut Bahceci.

Tot staff-ul muzeului este familia sa, dar Bahceci a vrut să-i mulțumească în special arheologului Defne Bali, directorul adjunct al Hagia Sofia, pentru că a avut grijă de Gli de când aceasta s-a născut.

În prezent nu sunt planuri ca Gli să fie relocată. Va continua să trăiască în faimosul monument istoric, locul în care s-a născut și a crescut, chiar și după ce va fi transformat în moschee.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro