Din Rusia, cu dragoste - Siberiana
Casă şi familie · Animale / De Manuela Dobrescu, 18.03.2004

Istoria atesta existenta Siberienelor inca de acum aproximativ 1000 de ani. Au fost mentionate pentru prima oara de catre Harrison Wier in "Pisicile noastre...

Istoria atesta existenta Siberienelor inca de acum aproximativ 1000 de ani. Au fost mentionate pentru prima oara de catre Harrison Wier in "Pisicile noastre si totul despre ele", carte care includea si informatii despre prima expozitie felina care a avut loc in Anglia, in 1871 si unde aceasta rasa a fost prezentata pentru prima oara.

Siberiana este o rasa naturala si reprezentanta felina a Rusiei, fiind aidoma tarii din care provine. Suprafata imensa a tarii, precum si diversitatea ei etnica si culturala fac ca acest popor sa fie greu de standardizat, iar Siberiana nu face exceptie de la regula.

A fost acceptata de CFA in anul 2000, iar pentru o rasa care si-a inceput calatoria spre America abia acum 14 ani, Siberiana si-a castigat in timp record un loc fruntas in inimile iubitorilor de pisici nord-americani. Aceste pisici, celebre pentru marimea lor impresionanta, pentru blana cu un aspect deosebit si pentru devotamentul lor aproape canin, au fost recunoscute de 7 dintre cele 10 asociatii feline americane de la sosirea lor in 1990.

Origine si istoric

Nu se cunoaste clar cand si cum Siberiana si-a facut aparitia in Rusia. Si totusi, se presupune ca aceste exemplare au fost aduse de catre imigranti, exploratori sau negustori, iar de-a lungul timpului, rasa a fost supusa unor modificari inerente datorate regiunii in care traieste.

Astfel, pentru a face fata climatului foarte rece, Siberiana si-a dezvoltat o blana lunga si deasa care o protejeaza, iar corpul este foarte robust. Conform opiniilor unor experti, mutatia care a stat la baza aparitiei parului lung la pisici s-a produs pentru prima data in Rusia, de unde s-a extins in Turcia si in Iran, la rase ca Angora si Persana.

Siberiana poate fi produsul incrucisarilor dintre pisicile domestice aduse in Siberia si Ucraina si pisicile salbatice locale. Pana in 1987, rusilor li se interzicea sa detina animale de casa din cauza conditiilor grele de viata determinate de lipsa hranei si a spatiului locativ suficient. incepand insa cu 1987, legile s-au schimbat, au aparut asociatii feline si a avut loc chiar si o expozitie de profil la Moscova, in 1988.

Mussa, o femela tabby roscat cu alb si Tima, un motan, au fost achizitionati in Sankt Petersburg si adusi in Berlin in 1987. Hans si Betti Schulz au produs primele Siberiene in crescatoria lor, iar in 1990, aproximativ 15 exemplare erau inregistrate in Europa Occidentala. Siberiana a fost introdusa in Franta incepand cu anul 1991 si recunoscuta de FIFe in 1997.

Crescatoarea Elizabeth Terrell este cea care este responsabila de aparitia acestei rase in SUA, si chiar daca este inca destul de rara in America de Nord, Siberiana castiga din ce in ce mai multi admiratori si a atins un statut de campioana in asociatiile feline americane.



Descriere

Siberiana este o pisica puternica si mare, careia ii ia aproximativ 5 ani pentru a ajunge la greutatea caracteristica rasei si pentru ca blana sa atinga lungimea optima. Masculii cantaresc intre 5,5 si 7 kilograme, iar femelele intre 3,5 si 5 kilograme. La maturitate, aceste pisici sunt foarte bine construite, dand o impresie` generala de putere si forta si avand o conditie fizica excelenta. Membrele posterioare sunt puternice si usor mai lungi decat cele anterioare. Siberienele sunt foarte agile si niste atlete perfecte.

Apartinand unei dintre cele mai mari rase de pisici domestice, Siberiana rivalizeaza cu Maine Coon si cu Norvegiana de Padure in ceea ce priveste dimensiunile. De fapt, cele 3 rase sunt uneori confundate din cauza marimii aproape egale si a blanii lungi si dese.

Asa cum era de asteptat la o pisica ce traieste intr-un climat nefavorabil, Siberiana are o blana de lungime medie spre lunga, cu un "guler" bine dezvoltat si un strat de subpar care devine foarte dens pe timpul iernii. Firele lungi de par de la suprafata sunt acoperite de o substanta uleioasa care fac blana impermeabila. Sunt acceptate toate culorile si marea majoritate a tiparelor de blana.

Personalitatea

Siberienele au suflete extraordinare. Sunt devotate, inteligente, afectuoase si au o mare doza de curiozitate si de spirit de joaca. Sunt viclene si isi cunosc interesul, fiind capabile sa obtina ceea ce vor. Se obisnuiesc repede sa raspunda atunci cand sunt chemate, desi nu o vor face daca nu vor cu adevarat, si le place sa participe la jocuri in care stapanii lor au un rol activ. Au un temperament adorabil dar acesta poate fi dobandit numai daca socializarea se face de la o varsta mica.

Siberiana este, la fel ca si cainele, un animal foarte loial familiei care a adoptat-o. isi intampina stapanii atunci cand vin acasa si ii urmeaza peste tot, fiind nelipsite de la nici o activitate. In ciuda marimii lor, Siberienele sunt foarte agile, capabile sa sara pe suprafete inalte dintr-o singura miscare si sunt fascinate de apa.

Intretinerea

Desi Siberiana nu necesita un periaj atat de frecvent cum au nevoie Persanele, blana lor deasa se preteaza unui pieptanat regulat, altfel se incalceste. Aceasta actiune poate fi facuta cu ajutorul unui pieptene special o data sau de doua ori pe saptamana.

Primavara Siberiana naparleste, "scapand" astfel de stratul de par mai lung si mai des de la suprafata si lasand loc subparului. Trebuie stiut ca in anotimpurile in care pisicile naparlesc se recomanda periaje suplimentare. Siberienele sunt destul de rare, asa ca pot costa foarte mult. Pretul depinde de crescator, de linia din care provine pisica, de locatie, gen, culoare si tipar.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro