De cate ori nu te-ai intrebat ce rost are utilizarea botnitei, din moment ce odorul tau nepretuit nu este in stare sa omoare nici o musca? Sau, daca ai un caine...
De cate ori nu te-ai intrebat ce rost are utilizarea botnitei, din moment ce odorul tau nepretuit nu este in stare sa omoare nici o musca? Sau, daca ai un caine mai "nervos" din fire, te gandesti ca este de ajuns sa-l tii mai din scurt "la picior" si pericolul unui atac este redus considerabil.
Ei bine, fie ca vrem, fie ca nu, acest accesoriu canin incomod a devenit obligatoriu prin lege. Asa ca nu ne mai ramane altceva de facut decat sa obisnuim cainele sa accepte si sa suporte botnita.
Obisnuirea cainelui cu botnita poate fi, la inceput, o operatiune destul de dificila pentru stapan. Chiar daca acesta din urma este constient de necesitatea purtarii botnitei de catre caine, animalul se enerveaza la culme in momentul in care este restrictionat, cand ii sunt ingradite capacitatile de comunicare si aparare, si devine reticent in a o accepta. Dar, cu rabdare si perseverenta, vei observa ca si cel mai dificil caine se va obisnui, treptat, cu botnita.
Cel mai bine este sa-ti obisnuiesti cainele cu purtatul botnitei inca de mic. Un caine aflat la o varsta frageda (de la 3 pana la 7 luni) va accepta botnita cu mult mai multa usurinta decat un caine aflat la maturitate. Cu toate acestea, un caine dominant se va obisnui mult mai greu cu botnita decat un caine cu un caracter submisiv.
Alegerea botnitei
Pana a trece la etapele de pregatire, trebuie aleasa botnita potrivita. Pentru primele etape, sunt recomandate botnitele din material textil, mai usoare si mai lejer de suportat in comparatie cu cele grele, metalice.
Daca ai un caine pasnic sau de talie mica, poti utiliza acest tip de botnita pe tot parcursul programului de pregatire. Pentru cainii agresivi sau cu un comportament imprevizibil, poti opta pentru o botnita metalica, pe care sa o poarte si in locurile publice.
Obisnuirea cu botnita
1. In primul rand, cainele trebuie sa se familiarizeze cu acest accesoriu, nou pentru el, acest lucru prelungindu-se circa o saptamana. Da-i cainelui botnita, lasa-l sa o studieze, sa o miroasa, plaseaz-o in interiorul locuintei undeva, la vedere, astfel incat animalul sa se obisnuiasca cu prezenta ei si sa nu o asocieze cu ceva neplacut.
De fiecare data cand se apropie de botnita sa o miroasa, lauda-l si recompenseaza-l cu ceva bun. Astfel, cainele va asocia acest obiect nou cu ceva pozitiv (pretioasa mangaiere a stapanului sau biscuitii preferati).
2. Dupa ce cainele incepe sa priveasca botnita cu interes (stiind ca isi va primi portia de mangaiere sau gustarea preferata), ia usor botnita si asaza-i-o pe bot, fara a o lega, apoi scoate-o repede si ofera-i recompensa. "Jucati-va" in acest fel pana cand cainele nu-si va mai retrage botul. In aproximativ o saptamana, cainele nu va mai fi reticent.
3. Urmeaza etapa in care botnita trebuie legata si dezlegata dupa cateva secunde. Aceasta etapa este poate cea mai lunga din intregul proces de invatare cu botnita. In primele zile, leaga-i botnita si apoi dezleaga-i-o repede. In urmatoarele zile, lasa-i botnita legata circa un minut, timp in care il vei mangaia si lauda.
Daca incearca sa scape de botnita, scoate-i-o si da-i recompensa. Continua exercitiile in acelasi mod, marind timpul de purtare a botnitei. In timp ce cainele poarta botnita, este recomandabil sa te joci cu el - astfel, purtatul acesteia va fi asociat cu un eveniment pozitiv.
Art. 6 (2) Accesul cainilor prevazuti la art. 1 lit. a) in partile comune ale imobilelor in care sunt detinuti, pe drumurile publice si pe caile de acces catre acestea este permis numai daca acestia poarta botnita si sunt tinuti in zgarda si lesa sau ham de catre proprietar ori de catre detinatorul temporar.
(4) Accesul cainilor prevazuti la art. 1 lit. b), precum si al exemplarelor cu potential agresiv in localurile publice, in mijloacele de transport in comun, in locurile publice, precum si in partile comune ale imobilelor, este permis numai daca acestia poarta botnita si sunt tinuti in lesa de catre o persoana care indeplineste conditiile prevazute la art.3 alin. (1).
- art. 1 lit. a) - categoria I: cainii de lupta si de atac, asimilati prin caracterele morfologice cu caini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog si metisii lor;
- art. 1 lit. b) - categoria a II-a: cainii din rasele American Staffordshire Bull Terrier, Tosa Inu, Rottweiler, Dog Argentinian, Mastino Napoletano, Fila Brasileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso si metisii lor.
(extras din "Ghid practic privind regimul cainilor periculosi" - Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.55/2002)