Clubul de Ciobanesti Belgieni s-a vazut nevoit sa admita si cainii cu blana lunga bruna sau cenusie, in deceniul al treilea, Tervueren-ii si culorile aparte aproape au disparut, insa prin 1965 a aparut din nou in lumina rampei exemplarul cenusiu Milko du Parc de l'Hay, castigand toate competitiile. Urmasul sau, Viei des Hauts de Bievre, a intrerupt succesul lui Milko, intruchipand idealul varietatii Tervueren.

Evidentierea celor mai importante trasaturi

Nemultumit de faptul ca reprezentantii CCBB nu aveau in proiect sa extinda gama probelor de lucru pentru Ciobanestii belgieni si organizau doar concursuri de condus turmele, Louis Huygebaert, a scris o nota catre club. In acea adresa, el spunea ca numarul oilor este in continua scadere in Belgia, si drept urmare recomanda "sa se introduca si alte probe de lucru, prin care sa se evidentieze cele trei calitati esentiale ale oricarui Ciobanesc belgian: inteligenta, obedienta si loialitatea". Astfel, el propunea dezvoltarea unor probe de lucru individuale, in care sa se testeze abilitatea exemplarelor de a pazi un obiect anume, de a sari, in lungime si in inaltime, si de a inota.

Drept urmare, doi ani mai tarziu, s-a pus la punct un program care continea, printre altele, si elemente de dresaj precum: liber la picior, paza la obiect, aport, catararea, saritura in lungime, refuzul de hrana, apararea.

Primul examen de lucru special pentru Ciobanesti belgieni a avut loc in 1903, la Mechelen. Printre alte probe, la acest examen au fost impuse: catararea peste obstacol, saritura in lungime, probe de paza si aparare si lucru individual. La unul dintre examene, in 1906, Groenendaelul Djeck a reusit sa se catere la 2,85 m si sa sara 5 m in lungime. Tot in 1906, s-a folosit pentru prima data costumul de protectie pentru "infractor". Pana atunci, toti Ciobanestii belgieni purtau botnite, pentru a preveni ranirea "infractorului".

In concursurile in care participau si alte rase de lucru, Ciobanestii belgieni erau net superiori. Intre anii 1908-1914, Groenendaelul Jules de Moulin a castigat atat Campionatul Mondial, cat si Concursurile Internationale pentru Caini de Lucru si Caini de Politie de la Paris. La editia din 1912, din primii 18 caini clasati, 12 erau Ciobanesti belgieni.

Si totusi, in ciuda superioritatii Ciobanestilor belgieni fata de celelalte rase de lucru, multi proprietari de belgieni au renuntat la probele de ring, indreptandu-si atentia asupra probelor de urma, deoarece acestea solicitau mai mult talentul si inteligenta cainilor. Ciobanestii belgieni s-au dovedit a fi caini cu un exceptional simt al mirosului, astfel ca numarul cluburilor de field trial si tracking trial a crescut.

In 1909, Societatea Nationala pentru Ameliorarea Rasei de Ciobanesti belgieni a organizat primul examenul constand in probe de agility, atac, vanatoare si urma.

In 1914, doi Groenendaeli, Lary (femela) si Zig (mascul) au stabilit un record la proba de urma. Traseul trecea printr-o padure, urmau cateva zone stancoase, apoi un camp si o mica vale, insumand 3 km. Lary a avut de gasit o urma veche de 10 ore, lucru pe care a reusit sa il faca in 60 de minute. Zig, pe un traseu similar, a prelucrat urma veche de o ora, in doar 12 minute.

Cel mai onorat dintre Ciobanestii belgieni, se pare insa ca a fost Tervuerenul Albert, din Olanda, in memoria caruia s-a ridicat o statuie in Amsterdam Oosterpark. Albert a avut o cariera fabuloasa, reusind sa gaseasca peste 200 de fugari identificati.

Cert este ca, atat in vreme de razboi, cat si pe timp de pace, Ciobanestii belgieni s-au dovedit a fi parteneri de nadejde. In luna noiembrie a anului 1915, Franta elibera un decret ministerial care reglementa statutul cainilor, inclusiv al Ciobanestilor belgieni, care serveau in timpul primului razboi mondial.

Decretul impartea cainii in doua categorii, in functie de tipul de pregatire. Existau caini special antrenati pentru activitatile din spatele frontului si de dupa lupta, iar pe de alta parte erau cainii pregatiti pentru a servi in prima linie. Iar cei din urma erau Ciobanestii belgieni - cainii sanitari. Ei erau antrenati pentru a descoperi soldatii raniti si pentru a chema echipele de pe ambulanta. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, un anumit Ciobanesc belgian si conducatorul sau au fost foarte des imortalizati de aparatele de fotografiat, cuplul fiind recunoscut ca Dyck si Dyckson.

In zilele noastre, zeci de mii de Ciobanesti belgieni se afla in serviciile institutiilor militare de pretutindeni, fiind pregatiti pentru activitati dintre cele mai importante si complicate.

Ce ar trebui sa nu trecem cu vederea?

Ciobanestii belgieni Tervueren sunt caini rustici, care, prin armonia formelor si portul mandru al capului, dau impresia unei robusteti elegante, atragatoare. Rezervati cu strainii, Ciobanestii belgieni Tervueren sunt extrem de devotati stapanilor. Sunt foarte rapizi in actiuni, au un caracter cam impulsiv si raspund, fara a sta pe ganduri, oricarei provocari.

Ciobanestii belgieni Tervueren sunt caini solicitati pentru aparare si protectie si sunt folositi ca buni caini de urmarire. Sunt, cu alte cuvinte, caini devotati, vigilenti, inteligenti.

Si, daca discutam despre cainii care nu se afla in serviciul comunitatii, trebuie sa stiti ca, desi nu sunt considerati hiper activi, Ciobanestii belgieni Tervueren au nevoie de antrenamente, de miscare. De altfel, ei sunt extrem de fericiti daca isi pot petrece mai mult timp cu stapanii lor si asta pentru ca urasc sa fie considerati... caini de canisa.

In ceea ce priveste relatiile pe care acestia le pot avea cu un caine de acelasi sex, este important sa stiti ca ei se pot intelege bine, dar nu este o regula. Cu pisicile sau cu alte animale de casa se inteleg bine daca sunt crescuti, de mici, impreuna. Si pentru ca vorbim despre niste caini foarte energici, este important sa stiti ca atunci cand acestia se joaca cu un exemplar dintr-o rasa de talie mai mica trebuie supravegheati, pentru ca il pot rani.

Daca intentionati sa adoptati un Tervueren, trebuie sa intelegeti ca acesta nu va deveni cel mai bun prieten al mezinului familiei, pentru ca va cauta intotdeauna prezenta adultilor.

In privinta problemelor de sanatate specifice, Ciobanescul belgian este putin deosebit fata de ceilalti ciobanesti. Si asta pentru ca displazia de sold este rar intalnita in cazul acestei rase. In schimb, epilepsia idiopatica are o incidenta mai mare decat la multe alte rase. Din fericire, caracterul exemplarelor este tot mai stabil, cazurile de caini fricosi sau prea nervosi fiind din ce in ce mai rare, gratie selectiei riguroase.

In Romania, rasa nu este inca foarte dezvoltata, numarul exemplarelor ce pot fi remarcate in expozitii fiind relativ redus. Aspectul deosebit si temperamentul puternic al Ciobanestilor belgieni Tervueren ne fac insa sa credem ca rasa va fi preferata, in viitor, de un numar din ce in ce mai mare de crescatori.