4
Pata de culoare din bucatarie
Casă şi familie · Acasa / 13.05.2010

Nu, nu este vorba despre pata de murdarie, care ar putea fi asociata cu bucatariile, mai ales atunci cand nu ai ales vopseaua potrivita, care sa reziste la patare. Este vorba, in schimb, despre...

Nu, nu este vorba despre pata de murdarie, care ar putea fi asociata cu bucatariile, mai ales atunci cand nu ai ales vopseaua potrivita, care sa reziste la patare. Este vorba, in schimb, despre peretele colorat cu care iti poti “accesoriza” bucataria, fie ea minimalista sau clasica. Fiind vorba despre o incapere care, de cele mai multe ori, nu se bucura de dimensiuni generoase, a o zugravi in culori poate fi o operatiune complicata, de care depind perceptia culorii, luminozitatea si impresia de spatiozitate.


De exemplu, daca alegem sa coloram tavanul unei bucatarii urbane, nu foarte spatioase, in aceeasi culoare cu peretii – exceptand albul – camera va parea mai joasa decat in realitate, pe cand daca folosim o nuanta mai deschisa pentru tavan, vom crea un efect de inaltime. Daca se aleg mai multe culori, este de preferat ca numarul lor sa nu fie exagerat, mai ales ca o bucatarie este deja plina cu mobilier, electrocasnice si tot felul de ustensile. Daca toti peretii bucatariei sunt zugraviti in culori vii sau inchise, efectul s-ar putea sa nu fie placut – o decorare subtila este mai indicata, pentru a nu limita spatiul prea mult.


Peretele colorat indraznet


Cea mai buna solutie ramane, pentru acest spatiu restrans, peretele colorat indraznet, sau pata de culoare despre care vorbeam mai sus. Fie ca se pastreaza albul pentru restul peretilor, sau se aleg alte culori, calde, neutre, o culoare puternica si expresiva, intr-o zona a bucatariei, va da personalitate casei tale. Combinatii recomandate pentru bucatarie ar putea fi orange pentru peretele-vedeta, alaturi de gri metalic si alb pentru restul peretilor, sau rosu, pentru acelasi perete, combinat cu galben mustar si kaki.


Un lucru de care trebuie sa se tina cont atunci cand alegem sa coloram, este modul in care obtinem nuanta dorita, cu atat mai mult cu cat ne dorim una deloc comuna. De aceea, nu este recomandata colorarea acasa, cu pigmenti, ci sunt indicate culorile obtinute prin sisteme de colorare, care “au grija” sa nu existe variatii de concentratie a pigmentului. Asemenea variatii, oricat de marunte, ar putea modifica vizibil nuanta dorita.

Nu in ultimul rand, nu uitati sa asortati culorile peretilor din bucatarie cu piesele de mobilier si aparatele electrocasnice sau sa adaugati accesorii care sa completeze armonios combinatia de nuante pe care ati ales-o pentru vopsea: perne, cosuri de rachita, diverse ornamente sau tablouri.


Foto: Fabryo
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro