Îngheţată pe băţ preparată în casă
Casă şi familie · Acasa / 20.06.2012

Pe o vreme caniculară vrei să te tratezi cu un deliciu dulce şi răcoritor? Optează atunci pentru îngheţata preparată în casă, care este mult mai sănotasă decât cea din comerţ. Iată cum poţi prepara îngheţata pe băţ cu banane şi glazură de ciocolată!

Ustensile
4 beţe de îngheţată
folie de aluminiu

Ingrediente
2 banane mari şi bine coapte
o ciocolată cu lapte
o linguriţă cu vârf de unt
fulgi din nucă de cocos

Bananele se taie în două la jumătate. În locul unde ai tăiat vei insera băţul de îngheţată obţinând astfel patru bucăţi de banane pe băţ. Înveleşte-le în folie de aluminiu şi pune-le la congelator timp de două ore. Topeşte ciocolata şi untul într-un vas pus în apă fierbinte sau în cuptorul cu microunde, după preferinţă. Dacă optezi pentru cuptor setează timer-ul la 30 de secunde, scoate vasul, amestecă şi introdu-l pentru alte 30 de secunde. Repetă procesul, astfel încât timpul de topire să fie undeva la două, trei minute. Scufundă bananele congelate în ciocolata topită, astfel încât să fie acoperite total în ciocolată. Mai apoi, rostogoleşte-le în fulgii din nucă de cocos, aşază din nou bananele ornate în folie de aluminiu şi pune-le la congelator, până când ciocolata îngheaţă şi ea.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro