Cum să te comporți când ești musafir - Reguli pe care să le respecți
Ai primit o invitație la cină? Află ce reguli trebuie să respecți atunci când ești musafir.
Întâlnirile la cină nu sunt la fel de formale ca în trecut, însă există în continuare câteva reguli de bună purtare atunci când ești invitat la cină. Poate că nu este voba despre o masă cu șervețele brodate, unde toți invitații sunt îmbrăcați formal, însă codul bunelor maniere se menține.
Iată cum poți fi un bun musafir în secolul al XXI-lea:
1. Dacă ai promis trebuie să vii
Poate pare evident, însă dacă ai acceptat o invitație, trebuie neapărat să te și duci. Cu excepția cazurilor în care ești foarte bolanv și nu poți ieși din casă, iar afecțiunea ta ar putea pune în pericol sănătatea celorlalți invitați, trebuie să respecți cuvântul dat. Nu îți poți motiva absența prin faptul că te-ai sculat târziu sau că nu mai ai chef să vii. Gazda te-a luat în calcul atunci când a pregătit numărul de porții, ți-a rezervat un loc la masă, poate chiar a aranjat scaunele astfel încât să fii aproape de alți cunoscuți în timpul cinei. De asemenea, contează și când ajungi. Nu veni fix la ora anunțată, ci cu 15 minute mai târziu. În acest fel gazda va avea timp suficient să se pregătească și vei avea parte de o primire călduroasă.
2. O mică atenție
Bineînțeles că gazda nu îți va cere în mod expres să aduci ceva, pentru că nu este politicos, dar regula de bază este să vii pregătit. Poți alege niște flori pentru gazdă, preferabil un aranjament floral într-o cutie decât un buchet de mari dimensiuni care va cauza probleme atunci când trebuie găsită o vază de dimensiunea potrivită. De asemenea, dacă ești mai practic, poți alege ulei extravirgin de măsline, un mic borcan de miere sau o sticlă de vin.
3. Ajută de fiecare dată când ai ocazia
Atunci când ești musafir nu înseamnă că trebuie să te aștepți să fii servit ca la restaurant. Gazda nu este pe post de chelner, iar efortul de a găti pentru mai multe persoane este mai mult decât suficient. De aceea, oferă-te să împarți farfurii sau tacâmuri, ajută când se strânge masa și nu face remarci negative cu privire la modul de aranjare a scaunelor sau a șervețelelor. În niciun caz nu te duce să inspectezi bucătăria sau frigiderul, nu oferi sfaturi nesolicitate și nu pune o serie interminabilă de întrebări.
4. Nu ține telefonul pe masă
În afara cazului în care aștepți un telefon urgent, nu este politicos și nici igienic să ții telefonul mobil pe masă. Cel mai bine este să-l ții în geantă, iar dacă primești un apel în timpul mesei și trebuie să răspunzi, cere-ți scuze față de restul invitaților și mergi afară sau pe hol pentru a vorbi. Nu încerca nici să ascunzi telefonul în poală pentru a trimite constant mesaje. Strălucirea ciudată pe care ți-o dă lumina de la afișajul telefonului te va da de gol.
5. Cere acordul celorlalți înainte de a face poze
Înainte de a începe să faci poze, întreabă-i pe cei prezenți dacă sunt de acord. În plus, chiar dacă nu au avut nimic împotrivă să faci câteva fotografii, nu trebuie să presupui că le poți posta pe toate rețelele sociale. Vorbește cu ei și asigură-te că nu au obiecții. Pe de altă parte, dacă preparatele arată excelent, ar fi bine să le pozezi și să le pui pe Instagram, cu un tag dat gazdei, pentru talentul la gătit. Dacă, dimpotrivă, ceea ce se servește la cină nu are un gust foarte bun sau rețetele nu sunt pe placul tău, evită să postezi fotografii cu implicații negative la adresa gazdei. Ca musafir, limitează-te să guști din fiecare și să zâmbești.
6. Felurile de mâncare servite
Indiferent dacă gazda a gătit sau a comandat mâncarea, abține-te de la critici. Chiar dacă mâncarea este livrată chiar atunci când ajungi, laudă efortul gazdei, care nu se limitează doar la gătit, ci se referă în primul rând la crearea unei atmosfere plăcute pentru a petrece o seară împreună cu prietenii.
7. Când este momentul să pleci
Dacă vezi că cei din jurul tău au început să caște, gazda strânge farfuriile și tot mai multe priviri se îndreaptă spre ceasul de pe perete, este clar că trebuie să te pregătești de plecare.
8. Mulțumește gazdei
În maximum 24 de ore după ce a avut loc cina, trimite un SMS sau un email gazdei pentru a-i mulțumi. Spune-i ce ți-a plăcut mai mult, fă o glumă și, eventual, oferă-te să faci și tu o invitație similară curând.