8 lucruri pe care nu trebuie să le ai în dormitor
Casă şi familie · Acasa / De Amalia Skelton, 12.02.2020

În cadrul ritmului agitat al fiecărei zile și cu o casă care îți reflectă diferitele pasiuni sau stilul decorativ, dormitorul este spațiul care promovează relaxarea prin excelență. Oare de ce nu reușești, însă, să obții liniștea și un somn profund când intri în acest spațiu? Desoperă cele 8 lucruri pe care nu trebuie să le ai în dormitor și vei combate rapid stresul, insomnia și starea generală de pesimism.

Oare de ce se acumulează foarte multe lucruri tocmai în dormitor unde ai nevoie de relaxare? Chiar dacă această cameră are un rol de refugiu față de griji, stres și problemele pe care le ai de rezolvat contează foarte mult ce conține spațiul dedicat odihnei. Principalele lucruri pe care nu trebuie să le ai în dormitor vor compromite starea emoțională pozitivă și pot contribui la agravarea somnului agitat sau întrerupt.
Deși poți avea impresia că este util să aduci tot ceea ce folosești des mai aproape de locul în care dormi, realitatea este că nu va fi mai comod, ci efectele negative se vor acentua pe măsură ce aglomerezi dormitorul.

 
Iată care sunt principalele lucruri pe care nu trebuie să le ai în dormitor:

 
1. Dispozitivele electronice

Tabletele, televizoarele sau telefoanele mobile emit lumină albastră, iar oamenii de știință trag semnale de alarmă tot mai des în ceea ce privește plasarea lor în dormitor. Deși lumina albastră stimulează starea de dispoziție pozitivă și capacitatea de concentrare în timpul zilei, noaptea îți poate deregla ritmul de odihnă. Este recomandat să eviți să privești într-un ecran cu 2-3 ore înainte de a merge la culcare. Chiar dacă nu vei putea respecta regula în mod strict, va fi util să elimini aceste dispozitive din dormitor.

 
2. Animalele de companie

De ce nu ar trebui să primești animalele de companie în dormitor dacă îți dau îmbrățișări pufoase și sunt foarte drăgălașe? Problema este că vor pune în pericol somnul profund pentru că se vor trezi la ore neobișnuite și vor vrea să se joace cu tine. De asemenea, vor exacerba simptomele alergice sau astmul. Specialiștii îți recomandă să te joci cu ele și să stați împreună pe canapeaua din living, dar nu și în dormitor.

 
3. Mâncarea

Da, este foarte plăcut să te trezești în weekend și să iei micul dejun în pat, dar firimiturile pot atrage furnici. Pentru menținerea igienei nu este recomandat să mănânci în pat.

 
4. Pozele de familie

Sunt perfecte pentru holul de intrare și în living, dar nu le ține în dormitor. Maeștrii feng shui recomandă evitarea completă a fotografiilor de familie în dormitor pentru că pot declanșa amintiri negative, sentimentul de obligație, iar emoțiile care te deranjează vor favoriza anxietatea și te vor ține treaz până târziu.

 
5. Aerotermele

Un dormitor călduros și confortabil poate fi un vis realizat în timpul iernii, dar dacă tocmai ai cumpărat o aerotermă nu este ideal să o testezi în dormitor, mai ales pe timpul nopții. Nu o lăsa niciodată pornită după ce te culci, iar dacă această variantă nu este suficientă poți alege o lenjerie de pat și o pilotă foarte călduroase.

 
6. Dezordinea

Nu contează din ce este formată. Problema este că acumularea de lucruri diverse în dormitor îți afectează odihna în mod negativ. Rufele murdare sau cărțile pe care nu le-ai citit încă vor îngreuna foarte mult relaxarea. Cel mai bine este să faci curat în dormitor pentru a te asigura că vei avea parte de un somn liniștit. În cel mai rău caz, dacă nu ai timp sau ești prea obosit pentru a face ordine într-o zi, încearcă să distribui lucrurile acumulate în alte camere, în loc să le lași să se strângă tocmai în spațiul care te ajută să te refaci pentru o nouă zi de lucru.

 
7. Birourile

Dormitorul trebuie să fie destinat exclusiv relaxării și somnului, devenind un spațiu în care stresul nu își are locul. Dacă vei plasa un birou în această cameră vei pune în pericol demarcația dintre muncă și viața personală, iar agitația și energia negativă vor acapara spațiul din jurul tău. Nu este recomandat nici să lucrezi în pat pentru că asocierea dintre pat și odihnă pe care o realizează creierul va fi pusă în pericol și vei adormi din ce în ce mai greu.

 
8. Foarte multe perne

Chiar vrei să-ți aglomerezi patul cu o mare de perne pe care să fii nevoit să le muți când ți se face somn? Limitează-te la 6 perne pentru a menține confortul și ordinea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro