E bine sau nu ca partenerul de viata sa iti fie si coleg de birou? Oricat de mult ai vrea sa analizezi situatia "la rece", sa subliniezi avantajele si dezavantajele, exista atat de multe invariabile, incat, in final, renunti.

La ce nu am renuntat a fost sa ascult cu inima deschisa povestea celor care au simtit la un moment dat sau inca simt mai mult decat amicitie pentru colegul de birou. Ce am invatat? Lucruri noi despre imbinarea responsabilitatii profesionale cu responsabilitatea fata de cel iubit.

De cine sa asculti: de legea firmei sau a inimii?

Ana L., director financiar in cadrul unui call center, a fost colega de serviciu cu fostul ei prieten. Cei doi au devenit mai apropiati dupa aproape un an de colegialitate.

Daca unora dintre noi statul peste program nu ne aduce decat cearcane si nopti incomode petrecute in scaunul rotativ, Anei i-a adus mai mult: o relatie intensa, traita la inceput sub semnul "clandestinitatii".

"De fapt, totul a pornit de la faptul ca eu a trebuit sa stau la birou toata noaptea, ca sa termin niste acte, iar colegul cu pricina era de serviciu in acea noapte", a marturisit Ana.

"... Si am devenit un cuplu. Una dintre regulile nescrise ale organizatiei era sa se evite pe cat posibil relatiile in cadrul firmei... Dar unde dragostea e mare, ce mai conteaza regulile? Si am inceput sa ne iubim in clandestinitate. Era funny... sa ne sarutam pe furis, sa incercam sa furam cateva clipe singuri la o tigara... Cu timpul, toata lumea din firma a aflat. Era normal, doar traim intr-o comunitate mica si toata lumea stia ce face fiecare. Nu am avut personal de 'suferit' din partea colegilor. Doar el a fost un pic tachinat de colegii lui. Si cu timpul s-au obisnuit si deja era ceva normal."

Daca Ana a "sfidat" la inceput legea nescrisa a firmei, pe parcursul relatiei s-a supus regulilor, incercand sa pastreze relatia ei departe de ochii colegilor.

"Acum sa nu se gandeasca cineva ca la serviciu, chiar daca era 'oficial', ne afisam sentimentele. Nu. Pastram distanta si tandreturile pentru momentele din afara firmei. Dar deja nu ne mai feream sa venim sau sa plecam impreuna, sa mancam impreuna etc. Insa nu am facut nimic ostentativ. Mie imi placea sa ne vedem si la serviciu (mai ales ca el nu venea zilnic, avand un program mai lejer). Dar se pare ca si asta a daunat relatiei. Cred ca l-am sufocat."

Intrebarea mea fireasca a fost daca problemele care apar in cuplu iti pot afecta relatia de la locul de munca si invers. "Daca mi-a afectat munca? Sincer, da", a spus Ana.

"Normal ca in perioada asta ne-am certat, ne-am despartit chiar de multe ori. Am suferit foarte tare si mult. Adica erau zile cand nu prea puteam sa fac mare lucru, dar, cum la mine exista termene limita foarte multe, ma mobilizam si reuseam sa termin totul la timp. Per total, munca mea, privita din afara si prin prisma performantelor, nu a avut de suferit. Iar la el... nu cred. E o persoana care poate foarte bine sa-si mascheze trairile interioare. Discutam mult despre serviciu in particular, mai ales ca multi dintre prietenii nostri ne erau si colegi. Mai aveam si dispute legate de serviciu, cand nu prea eram de acord, dar nu discutii semnificative."

Ana aduce in discutie si aspectele negative ale relatiei la locul de munca: "Totul este sa stii daca esti pregatit ca, daca nu merge relatia, sa poti face fata faptului ca-l vezi zilnic si asta sa nu doara. Sau, chiar daca nu-l mai vezi, sa nu te compleseasca amintirile. Eu n-am fost pregatita. Si mai e un aspect. Daca poti face fata eventualelor barfe care apar. In cazul nostru, nu s-a intamplat asa ceva. Nu s-a comentat in nici un fel despartirea noastra, iar el este o persoana cu extrem de mult bun-simt".

Concluzia? Nu exista concluzie, ci doar certitudinea pentru Ana ca astfel de relatii la locul de munca sunt de asteptat sa apara. "Pana la urma, majoritatea ne traim viata mai mult la birou. Nu-mi pare deloc rau ca am avut o astfel de experienta. Nu regret decat faptul ca s-a terminat", incheie Ana.

Sotul, partener si coleg de serviciu pe viata

Peste doua decenii si doi copii. Si acelasi loc de munca cu al sotului de aproape 20 de ani. Inceputul relatiei Eugeniei Truica, profesoara, finalizata cu o casatorie, sta tot sub semnul profesiei.

"Relatia dintre mine si sotul meu a inceput acum mai bine de 25 de ani, fiind prezentati de o prietena, aceasta fiind cadru didactic in scoala in care preda acesta. La cativa ani de la casatorie, sotul meu a reusit sa se transfere in scoala in care predam eu. Pot spune ca sunt mai mult de doua decenii in care am lucrat cu succes in acelasi domeniu si in aceeasi locatie".

In secunda urmatoare, m-am gandit ca este o dovada impresionanta de dragoste, devotament, respect (si cate nu mi-au mai trecut prin minte!). Eugenia povesteste mai departe: "Desi suna plictisitor la prima vedere, faptul ca lucram impreuna a fost benefic pentru viata de familie si cea profesionala: ne cunoastem programul, comunicam foarte usor si ne sustinem reciproc in promovarea unor idei".

Despre manifestarea afectiunii fata de partenerul de viata la locul de munca, Eugenia se arata reticenta: "Poate ca suntem mai conservatori, insa in viata profesionala suntem doar colegi, colegi care se sustin reciproc. Consider ca relatiile afectuoase sau, dimpotriva, o autocenzurare dusa la extrem nu pot sa genereze decat frustrari fie pentru colegi, fie pentru cuplu. Astfel, incercam sa ne comportam cat mai natural, ca intr-o relatie de prietenie."

"Un lucru foarte interesant este ca in aceeasi scoala mai exista doua cupluri, ceea ce nu poate decat sa ma faca sa cred ca persoanele care activeaza in acelasi domeniu duc in timp la crearea unor familii foarte stabile", incheie Eugenia.

In ultimii ani au inceput sa se vanda foarte bine cartile tip "manual de folosire", in care se vorbeste despre comunicarea deficitara dintre femei si barbati si se incearca sa se gaseasca solutii. Le citim, dam din cap a aprobare, inchidem cartea si repede ne certam sotul sau iubitul ca a pus cana de cafea direct pe masuta de lemn...

Daca solutia pentru relatia nostra de cuplu vine exact din zona pe care, de multe ori, o invinuim pentru lipsa noastra de comunicare in famile? "Sunt obosita de la serviciu ca sa mai port discutia asta cu tine". Iti suna cunoscut?

Daca la serviciu invatati sa comunicati eficient pentru ca sarcinile de zi cu zi va obliga, de ce nu s-ar extinde aceasta colaborare si in afara biroului? Poate daca ai fi alaturi de sotul/iubitul tau pe parcursul intregii zile la birou si viceversa, altfel s-ar "arunca" invinuirile la sfarsitul zilei pentru lucrurile marunte nefinalizate.

Nu ar fi frumos sa auzi in toate zilele la serviciu, ca in biletelul adus sotului de macaraua din melodia lui Luigi Ionescu, "Spor la lucru si te iubesc"? Zambeste frumos azi la birou, nu se stie cine te priveste!