Am inceput sa-mi pun intrebarea asta acum ceva vreme cand, din dorinta de a schimba ceva in organizatia in care lucram la acea data, a trebuit sa actionez impotriva a ceea ce simteam eu cu adevarat. Si am crezut atunci, cu toata fiinta mea, ca daca as fi fost barbat, lucrurile ar fi stat altfel, sau ar fi iesit altfel.

Si m-am consolat multa vreme cu ideea asta, atat de multa vreme incat uitasem si pentru ce incepusem sa fac compromisuri. De ce oare credem noi femeile ca o pereche de pantaloni (si nu numai la perechea asta ar trebui sa ma refer:) face mai mult decat o femeie? De ce oare ideea mea nu-i la fel ca a unui barbat? Ca modul de nastere al ideii, daca as intreba un psiholog, mi-ar spune ca-i la fel.

Suntem oare incorsetate in timpuri stravechi, cand barbatii nostri se duceau la vanatoare si noi stateam in umbra lor, asteptand sa ne aduca hrana, iar atunci cand munca lor se terminase de mult, a noastra continua; iar subiectele noastre de conversatie nu puteau sa aiba niciodata maretia unei lupte, de vreme ce lupta noastra era cu focul care se stingea sau cu copilul care plangea sau cu mai stiu eu ce "banalitate"...

Miile de ani sa fi lasat asa o mare amprenta incat atunci cand ne expunem ideile in fata unui barbat, suntem de fapt capitulate de mult? De ce trebuie sa fim altfel decat suntem, ca sa avem dreptate? De ce trebuie sa ne facem ca a fost ideea barbatului, ca sa fie pusa in practica? De ce trebuie sa zicem da, desi stim bine ca in mintea noastra este NU? De ce trebuie sa fim altfel decat suntem?

Desi de fapt intrebarea ar trebui pusa: "de ce ne comportam altfel decat ne e in fire?" cred ca, din pacate, este corect cum am spus; atat de mult ne comportam altfel decat suntem incat ajungem SA FIM altfel.

Si, pentru ca incepusem cu experienta din organizatia pe care, din fericire, am parasit-o, trebuie sa continuu tot cu ea: nu trebuie sa fim altfel, nu trebuie sa ne schimbam, nu vom reusi niciodata. Sunt oameni si organizatii care schimba totul (zambete, flori, reguli, proceduri) si nu se schimba nimic in relatia lor sau in firma si sunt oameni sau organizatii care nu schimba 'nimic' si TOTUL se schimba. De ce sa fim altfel decat suntem? Suntem sotii, care are similar in soti, suntem mame, care are similarul - tati, suntem femei de afaceri, care are similar s.a.m.d.

Depinde numai de noi sa fim si nu sa supravietuim! Se spune ca barbatul este oglinda femeii. Ei bine, cred ca si o organizatie este reflexia sefului ei; si cum multe dintre noi suntem si manageri (sau tintim sa fim), ei bine, haideti sa facem diferenta. Ce ziceti?

De ce ar trebui sa fim altfel decat suntem, de vreme ce suntem asa de frumos! Haideti sa nu ne schimbam pe noi, ci doar atitudinea noastra fata de noi! Suntem la fel de buni lideri ca si barbatul de langa noi, suntem lideri in cuplu, fata de copiii nostri, fata de sot, in job-uri, in afaceri. Suntem numai daca simtim ca suntem si ne comportam ca atare. Nu vrem sa fim "ajutate" in munca nostra de mame, sotii, ci sa "primim suport". Nu vrem "sa speram" ca vom avea la un moment dat un job mai bun, ci "vrem" sa avem un job mai bun si "actionam". Atitudinea vine si din felul in care vorbesti, te exprimi, te faci simtita!

Incepe de astazi exercitiul acesta: schimba-ti limbajul cu unul mult mai optimist, spune "pot" in loc de "poate", "vreau" in loc de "sper" etc. Si vei vedea ca ceva se va schimba. Si mai fa o schimbare in viata ta, zambestete mai mult, zambeste din suflet, ca si cum viata ta ar depinde de asta. Incepe sa fii tu insati! Ai curaj, e nevoie doar de o clipa ca sa pasesti in fata cortinei. Singura responsabilitate totala in viata asta este numai fata de tine insati. Nu conteaza cati oameni sunt in sala si cine e printre ei. Tu trebuie sa fii tu, nu persoana potrivita pentru ceva sau cineva, ci numai potrivit tie inseti.