Radacinile coaching-ului profesional pot fi urmarite pana la momentul aparitiei seriei de volume "Inner Game" din anii '70. In aceste carti...

Radacinile coaching-ului profesional pot fi urmarite pana la momentul aparitiei seriei de volume "Inner Game" din anii '70. In aceste carti, W. Timothy Gallwey a sugerat o schimbare de paradigma in antrenamentul sportivilor de inalta performanta.

El a observat ca sportivii se corecteaza pe ei insisi cand sunt confruntati cu intrebari deschise despre modalitatea in care ei functioneaza, in loc de clasicile metode ce implicau gasirea erorilor facute si oferirea de solutii pentru corectarea lor. In realitate, in momentul in care un sportiv a ascultat sugestiile facute de antrenorul sau si a incercat sa le puna in aplicare, performantele sale s-au diminuat vizibil. Insa cand un sportiv a reusit sa se relaxeze, si-a pastrat in sine o imagine si o stare asociata rezultatului final al competitiei in care era implicat, dand voie corpului propriu sa ajunga la acel rezultat, performantele i s-au imbunatatit. Sistemul s-a autocorectat, fara a fi constient ca a actionat cu un nivel destul de ridicat de eroare.

In scurt timp, volumele din colectia "Inner Game" au devenit best seller. Reputatia lui Gallwey a inceput sa creasca vertiginos, acesta gasindu-se in situatia de a conferentia mai des managerilor si oamenilor de afaceri din Statele Unite si Europa, decat unor audiente exclusiv apartinand lumii sporturilor. Odata ce principiile "jocului interior" au inceput sa fie aplicate in domeniul dezvoltarii profesionale, valoarea coachingului individual a devenit evidenta. Antrenorii sportivi au promovat abilitatile presupuse de "jocul interior" in lumea afacerilor, inregistrand rezultate dincolo de orice asteptari. "Coaching for Performance", scrisa de John Whitmore, a fost una dintre primele carti centrata pe practicarea coachingului profesional.

Poate ca ar fi de folos sa ne imaginam ca descriem procesul coachingului unui strain absolut, care nu are nici o legatura cu cultura occidentala si cu valorile acesteia. Si am putea porni cu descrierea din punctul cel mai evident, incercand sa surprindem coahingul in desfasurarea lui. Explicatia pare a fi extrem de simpla. De obicei, coachingul apare ca o conversatie intre doua fiinte umane. Observarea lor ne poate arata ca una dintre ele vorbeste mai mult decat cealalta, in timp ce partenerul de conversatie mai mult asculta si pune intrebari. In mare, cam acestea sunt faptele de observat, de catre "strainul absolut". Insa se naste intrebarea legitima: daca coachingul este o relatie conversationala, cum se deosebeste aceasta relatie de altele?

O conversatie implica o relatie si un context. De asemenea, presupune existenta unui limbaj incarcat de semnificatii, precum si existenta unor abilitati bazale de receptare. Ascultarea este o abilitate pe care o poseda aproape orice fiinta umana normala, la un nivel superficial. Dar pentru ca coachingul sa fie eficient nu este tocmai suficient doar a auzi cuvintele emise de celalalt, fiind nevoie si de abilitatea de a intelege in mod profund ce se spune. Si ce nu se spune.

Coachingul se prezinta pe sine ca si o strategie aplicata in vederea cresterii umane, atat pe plan emotional, cat si pe cel al abilitatilor.

Coachingul practicat pentru a ajuta pe cineva sa isi dezvolte abilitatile proprii presupune o concentrare a activitatii pe un set de obiective extrem de specifice. Mai mult de atat, presupune pre-existenta unei definitii a nivelului de excelenta in aplicarea abilitatii puse in discutie. Coachingul practicat pentru a ajuta pe cineva sa-si imbunatateasca performantele implica deasemeni faptul ca un standard de performanta a fost deja stabilit. Aceasta incadrare ofera deja un orizont mai larg decat simpla dezvoltare de abilitati, dar atingerea sau depasirea unui nivel stabilit al performantei ramane un obiectiv destul de limitat.

Atunci cand obiectivul este de a insoti pe cineva in directia maximizarii potentialului sau/si in a deveni persoana care isi doreste sa fie, accentul relatiei devine mult mai larg, poate chiar infinit. Probleme legate de balanta vietii sau a activitatii generale sau legate de spiritualitate devin inevitabil centre de sens in relatia conversationala. Orizontul de cunoastere si practicile puse in joc de catre coach devin, de asemenea, mult mai diversificate. In acest caz putem vorbi de un schimb de valori si viziuni intre cele doua persoane, dintre care una poseda un bagaj impresionant de experiente structurante de viata. In cazul acesta, coachingul devine mentoring.