Producătorii emisiunii „Acces direct“, de la Antena 1, prezentată de Simona Gherghe, au ieşit din nou în evidenţă vineri, prin intermediul unui episod aproape paranormal.
Dan Bittman, care este jurat al emisiunii „X Factor“, de la Antena 1, dar şi solist al formaţiei Holograf, care are contract cu MediaPro Music, a fost disputat vineri de emisiunile „Acces direct“ şi „Happy Hour“.
După ce toată săptămâna Cătălin Măruţă a anunţat că Dan Bittman va fi invitatul său în platoul „Happy Hour“, vineri, la ora 17.00, telespectatorii au avut parte de o surpriză: solistul era în direct, în acelaşi timp, şi pe Pro TV, dar şi la Antena 1. Cum a fost posibil acest lucru? Cu toate că pe ecran, la ambele televiziuni, scria „Direct“ şi „Exclusiv“, Bittman se afla, de fapt, doar în platoul emisiunii „Happy Hour“.
„Dan Bittman e aici, la noi, şi o să vorbească în direct despre problemele cu vocea! Dan, fă cu mana să te vedem, că eşti aici, cu noi“, a spus Cătălin Măruţă, pentru a le demonstra telespectatorilor că artistul este în direct la Pro TV, nu la Antena 1. Mai mult, realizatorul l-a întrebat pe solist cât este ceasul şi ce zi este.
Cu siguranţă cei de la Antena 1 urmăreau emisiunea lui Mărută, deoarece imediat după remarca prezentatorului, pe ecranul celor de la Intact nu mai scria „Direct“.
Citiţi şi:
Cum a ajuns Simona Gherghe dintr-o jurnalistă respectată, una detestată
Un alt episod în urma căruia Simona Gherghe a ieşit cu imaginea şifonată a avut loc la sfârşitul lunii februarie. Atunci, actriţa şi cântăreaţa Rona Hartner a plecat din platoul „Acces direct“, deranjată de unele imagini de arhivă prezentate de realizatoarea emisiunii.
În acele imagini, Rona era acuzată de Vadim Tudor că a fost amanta lui Emil Constantinescu. „Ştii că nu mă amuză. Şi nu-mi place că aţi montat doar ce a spus el. Hai, v-am pupat, pa“, a spus Rona Hartner.
„Motivul ăla adevăratul (n.r. pentru care a plecat din emisiune) este că în acel extras de emisiune eu am avut replici! Care au fost tăiate! Montajul pe care l-a prezentat ea era trunchiat! Ce voia, să stau să ascult încă o dată cum mă înjură? Nu se mai poate! Dacă este atât de tare, să ţină singură emisiunea. Bârfe vor exista întotdeauna. Distracţie plăcută, eu am altă treabă“
Ulterior, Simona Gherghe şi-a cerut scuze şi a dat pe post întreg interviul despre care Rona Hartner spusese că a fost trunchiat.
Luna februarie a fost una „plină“ pentru Simona Gherghe. Pe lângă scandalul cu Rona Hartner, Simona a avut probleme şi cu CNA-ul, din cauza unui material cu Ioana Tufaru.
Fiica regretatei Andei Călugăreanu a acceptat să lucreze pentru Adriana Bahmuţeanu, iar acest loc de muncă al ei a devenit subiect de reportaj pentru cei de la „Acces direct“.
Citiţi şi:
Ce trebuie să păţească Simona Gherghe şi Bahmu pentru batjocorirea Ioanei Tufaru?
Cruzime la TV: De ce o batjocoresc televiziunile pe Ioana Tufaru?
Adriana Bahmuţeanu a vrut să se dea mai mult în spectacol şi a făcut-o de ruşine pe Ioana Tufaru. Vedeta s-a uitat în urechile fiicei Andei Călugăreanu şi a pus-o pe aceasta să folosească beţigaşele de urechi. Mai mult, Bahmuţeanca a şi descălţat-o pe Ioana, pentru a arăta că are unghiile mari şi murdărie între degete. „Când te speli, trebuie să te speli şi în urechi. Cum să stai cu cleiul ăsta? De câte săptămâni nu te-ai mai spălat în urechi. Şi cum să stai cu ghearele alea la picioare şi cu jeg între degete. Nu-mi vine să cred, îmi vine să vomit. Nu mi se pare normal ca o femeie de 30 de ani să fie în halul ăsta“, a continuat Adriana.
Văzând că foarte multă lume o atacă, Simona Gherghe a clacat în direct. Vedeta de la Antena 1 şi-a cerut scuze public Ioanei Tufaru şi a început să plângă. „Nu am vrut niciodată ca Ioana să se simtă umilită, batjocorită sau să creadă că cineva a vrut să râdă de ea. Nu a fost în intenţia mea să râd de oameni“, a spus printre lacrimi Simona Gherghe.
În urma materialelor cu Ioana Tufaru, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au propus ca emisiunile de tip reality show să fie marcate cu menţiunea „Acest program este o ficţiune“.
Printre cele care au intrat în conflict cu moderatoarea se numără şi Simona Sensual, care a fost dată afară din platoul emisiunii „Acces direct“. „Nu mai am nicio treabă cu Simona Gherghe. Ea m-a dat pe mine afară din platou pentru că am dezvăluit în direct că îşi plăteşte invitaţii şi că face multe făcături. Ăsta este adevărul, până la urmă. Numai că ei nu i-a convenit acest lucru şi s-a gândit că e mai simplu să mă dea afară“, a spus pentru WOWbiz Simona Sensual.