Sensibilitatea pielii - un fenomen răspândit
Pielea sensibilă poate implica o predispoziţie genetică, însă pielea noastră poate deveni sensibilă şi sub influenţa unor stimuli. Soarele, vântul, gerul, fumul de ţigară, stresul sau chiar cosmeticele nepotrivite pot cauza iritarea, uscarea şi înăsprirea pielii.
Pielea sensibilă poate implica o predispoziţie genetică, însă pielea noastră poate deveni sensibilă şi sub influenţa unor stimuli. Soarele, vântul, gerul, fumul de ţigară, stresul sau chiar cosmeticele nepotrivite pot cauza iritarea, uscarea şi înăsprirea pielii.Mecanismele apariţiei şi dezvoltării sensibilităţii pielii sunt complicate şi nu au fost studiate până la capăt. Unul din elementele principale este funcţionarea incorectă a barierei cutanate. Slăbirea funcţiei de protecţie permite penetrarea alergenilor în adâncul pielii, fapt ce duce la iritarea ei, precum şi la apariţia mâncărimii şi dezvoltarea inflamaţiei.
Pielea sensibilă este subţire, de obicei deschisă la culoare sau cu vizibilitate capilară, ce îi dă o culoare roz-pal. Se caracterizează printr-un aspect matifiat şi o senzaţie de întindere atât de puternică, încât fiecare contact adiţional cu factorii iritanţi ca de ex. apa, provoacă un disconfort intens. Reacţiile caracteristice pielii sensibile la stimuli sunt înroşirile, uscăciunea, asprimea şi descuamarea. Pot apărea şi următoarele simptome subiective: senzaţia de înţepare, întindere sau fierbinţeala, precum şi usturimea sau mâncărimea de lungă durată.
ÎNGRIJIREA PIELII SENSIBILE
Un element extrem de important al vieţii de zi cu zi al persoanelor cu piele sensibilă este îngrijirea potrivită atât a tenului cât şi a întregului corp. Principiul de bază este folosirea cosmeticelor special create pentru pielea sensibilă şi adaptate necesităţilor ei. Produsele acestea nu conţin coloranţi şi substanţe parfumate, iar siguranţa şi eficacitatea lor a fost testată pe un grup de subiecţi cu predispoziţie spre alergii. Se recomandă folosirea produselor din aceeaşi gamă, ce asigură o îngrijire complexă şi se completează reciproc. Acum gama Pharmaceris A destinată îngrijirii pielii sensibile cu tendinţă spre alergii are o OFERTA LIMITATĂ DE IARNĂ:
Caută promoţiile gamei antialergice Pharmaceris A in farmaciile selectionate din reţelele de farmacii Sensiblu, Dona, Centrofarm sau City Pharma!