Contracepţie: Pilula de a doua zi, 4 sfaturi să o alegi
Sănătate · Contraceptie / 13.10.2011

Contracepţia de urgenţă sau pastile/pilula de a doua zi se foloseşte doar ocazional, ca metodă de rezervă în cazul în care alt contraceptiv a eşuat. Află totul despre pilula de a doua zi de la medicul ginecolog Arben Zguri!

Contracepţia de urgenţă sau pastile/pilula de a doua zi se foloseşte doar ocazional, ca metodă de rezervă în cazul în care alt contraceptiv a eşuat. Află totul despre pilula de a doua zi de la medicul ginecolog Arben Zguri!

 

Contracepţia de urgenţă este o metodă folosită după un contact sexual neprotejat sau când se suspectează eşecul unei alte metode contraceptive (uitarea a două sau mai multe pilule, ruperea prezervativului, ejaculare prematură, în caz de viol, contacte sexuale foarte rare).

Este o metodă excepţională de contracepţie şi nu trebuie folosită în mod regulat sau frecvent, din cauza ratei mari de eşec şi incidenţei crescute a sângerărilor vaginale.

 

 

Cele mai folosite metode de contracepţie de urgenţă


Ca să ştii ce trebuie să cumperi atunci când ai nevoie, iată care sunt cele mai utilizate metode de contracepţie de urgenţă:

1. Pilulele contraceptive cu conţinut exclusiv de progesteron trebuie folosite imediat după contactul sexual până la 120 ore (5 zile);
2. Metoda Yuzpe cu pilule contraceptive orale combinate trebuie urmată cât mai repede după contactul sexual, dar pot fi folosite până la 4-5 zile;
3. Inserţia dispozitivului intrauterin din cupru, în primele 5 zile după contactul sexual neprotejat;


4. Contracepţie de urgenţă cu Mifepristone (RU-486).

 

 

Cum acţionează contracepţia de urgenţă?


Contracepţia de urgenţă acţionează prin prevenirea sarcinii şi nu prin întreruperea evoluţiei unei sarcini implantate. Induce modificări hormonale care interferă cu dezvoltarea foliculară, modifică consistenţa mucusului cervical. Administrate după ovulaţie, induc deficienţă luteală. Deşi nu este o metodă contraceptivă de rutină, accesul populaţiei la contracepţia de urgenţă reduce semnificativ numărul sarcinilor nedorite şi scade frecvenţa avorturilor.

 

 

Reţine că:

Pastila "de a doua zi" se foloseşte doar ca metodă de rezervă în cazul în care altă metodă contraceptivă a eşuat:

 

  • ruperea prezervativului;
  • ai uitat/ai rămas fără pilule contraceptive;
  • ai întârziat cu administrarea contraceptivului injectabil;
  • steriletul a fost scos;
  • în urma unui contact sexual împotriva voinţei tale.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro