11
Fanii sunt îngrijorați pentru starea de sănătate a lui Tom Hanks. Mâna actorului a tremurat incontrolabil la premiera noului său film
Tom Hanks a produs îngrijorare în rândul fanilor săi. Actorul în vârstă de 65 de ani a fost prezent la un eveniment de promovare al noului său film, iar cei prezenți au observat cum actorul se străduiește să țină microfonul în mâna dreaptă, care îi tremura puternic.
Hanks se află în plină campanie de promovare a filmului despre viața și cariera lui Elvis Presley, în care interpretează rolul lui Tom Parker, managerul faimosului cântăreț.
„The King”, regizat de Baz Luhrmann, îl are în rol principal pe actorul Austin Butler, în vârstă de 30 de ani.
Pentru că Luhrmann este născut în Sydney, regizorul a ales ca premiera din Australia să aibă loc pe 4 iunie în orașul Gold Coast, la câțiva kilometri de Brisbane, acolo unde au avut loc filmările, potrivit Daily Mail.
„Nu există un loc mai bun pe lume pentru a face un film decât aici în Gold Coast”, a spus Tom Hanks, ținând microfonul în mâna dreaptă, iar mâna stângă în buzunar.
„Am făcut filme în Maroc, Los Angeles, New York, Seattle sau Berlin. Niciunul nu are ceea ce are Gold Coast. Și ce este acel lucru? Două cuvinte. Niciunul dintre aceste orașe nu are Dan Murphy”, a glumit actorul, făcând referire la un lanț de magazine cu băuturi alcoolice.
Pe măsură ce mâna lui tremura tot mai puternic, actorul încerca să o controleze, plasând mâna stângă pe partea de jos a microfonului.
De asemenea, el a încercat la un moment dat să mute microfonul în cealaltă mână.
Publicul nu părea sa observe problema actorului, în timp ce acesta i-a încântat cu declarația „Am petrecut un timp absolut minunat cu voi toți”.
„Este ceva legat de Gold Coast și de oamenii de aici care îi face pe toți să meargă pe stradă cu o privire încrezătoare. Am făcut și noi parte din asta. Încrederea voastră, bucuria și plăcerea de a trăi se reflectă și în filmul nostru”, a adăugat Hanks.
Fanii starului american au început să facă speculații pe rețelele de socializare despre starea de sănătate a actorului după ce clipul a devenit viral, potrivit Daily Record.
„Ar putea fi doar adrenalina și emoțiile!”, a scris o persoană pe Twitter.
„Îl iubesc pe Tom Hanks. L-am văzut recent pe ecran și părea foarte slab. Sper că este OK”, a comentat cineva.
„Pare că a îmbătrânit brusc și a slăbit mult”, a adăugat o altă persoană.
„Din păcate, starea de sănătate tot mai proastă ar putea indica boala Parkinson”, a speculat un user.
„Este diabetic. Acest lucru i se întâmplă și mamei mele când îi scade glicemia”, a scris un internaut.
În 2020, Tom a dezvăluit că a dus o luptă „zdrobitoare” cu COVID-19. Starul de la Hollywood și soția sa, actrița Rita Wilson, s-au recuperat după ce s-au infectat în luna martie a acelui an.
Hanks a apărut virtual în emisiunea The Late Show la acea vreme și a spus că a avut simptome „foarte diferite” de cele ale soției sale, deși au fost testați pozitiv în același timp.
„De fiecare dată când mă mișcam, simțeam că ceva se crapă în interiorul meu”, a spus actorul, adăugând că s-a confruntat cu o oboseală „zdrobitoare”.