"Vreau sa cuceresc totul. Daca este ceva ce poate fi castigat, vreau sa-l castig"...

Features / 10.02.2010

... acestea sunt vorbele "Tarului" patinajului mondial, Evgeni Plushenko. Sportiv si artist in acelasi timp, Evgheni Plusenko s-a nascut pe 3 noiembrie 1982, in Solnechny, Rusia.

... acestea sunt vorbele "Tarului" patinajului mondial, Evgeni Plushenko. Sportiv si artist in acelasi timp, Evgheni Plusenko s-a nascut pe 3 noiembrie 1982, in Solnechny, Rusia.

In cei 14 ani de cariera, celebrul sportiv a castigat nu mai putin de 52 de medalii de aur in 76 de competitii, scriind istoria patinajului artistic prin delicatetea si complexitatea miscarilor sale, ducand tehnica patinajului la un nou nivel, unanim apreciat de catre public si criticii de specialitate. De-a lungul timpului a fost de trei ori campion mondial, de patru ori castigator al competitiei Grand Prix, de sase ori campion european si de sapte ori castigatorul Campionatului National de Patinaj din Rusia! Cel mai premiat patinator din lume, Plushenko este cunoscut si pentru faptul ca este printre putinii sportivi care poate efectua perfect pirueta Biellmann, fiind si primul care a efectuat saritura cu cvadruplu toe loop - triplu toe loop - dublu loop.


Cum a inceput totul


Plushenko a descoperit acest sport la varsta de 4 ani, iar cea care l-a sustinut si impulsionat sa faca acest lucru a fost chiar mama lui. Aceasta si-a dat seama de talentul pe care il ascundea micutul de atunci. Cand avea 8 ani scoala din Vogograd unde mergea sportivul s-a desfiinta, iar el a fost mutat la Saint Petersburg, sub indrumarea lui Alexei Mishin. "Potentialul sau artistic si creativ este atat de mare incat in fiecare an ne apare intr-o noua lumina, superioara", declara antrenorul sau.


"Acesta a fost visul meu inca de la 4 ani. Am urmarit la televizor o competitie de patinaj artistic si, atunci, i-am spus mamei mele ca trebuie sa fiu si eu acolo. I-am spus ca vreau sa fiu campion olimpic. Acum am toate titlurile posibile si sunt foarte fericit", declara la un moment dat artistul, pe site-ul sau.

La 14 ani a castigat titlul suprem la Campionatul Mondial de patinaj pentru juniori, pentru ca un an mai tarziu, la 15 ani, sa termine concursul de seniori pe pozitia a treia.

In 2006 devine campion olimpic, dupa doua probe in care a stralucit. Dupa competitia din 2006, sportivul a decis sa puna patinele in cui, hotarat fiind sa se ocupe exclusiv de compania sa de patinatori profesionisti.


Dragostea pentru patinaj, pasiunea acestui sport, l-au facut sa se razgandeasca si, asa cum multi dintre fanii lui asteptau cu nerabdare, in martie 2009 patinatorul rus anunta ca a revenit asupra deciziei de a se retrage si si-a reluat pregatirea in incercarea de a obtine o noua medalie olimpica la Jocurile Olimpice de la Vancouver, care vor incepe pe 12 februarie.

Pana atunci, insa, Plusenko si-a demonstrat inca o data calitatile in cadrul Campionatului European de patinaj artistic din acest an de la Tallinn, unde a castigat titlul suprem.  "Lucrurile au decurs asa cum am vrut, dar cel mai important acum este prestatia mea la Jocurile Olimpice. Este nemaipomenit sa ai sase medalii de aur la Campionatele Europene. Sunt mandru de ceea ce am facut la Tallin, dar trebuie sa concurez mult mai bine la JO de iarna. Lupta va fi mult mai dura", a declarat patinatorul rus.


Patinatorul rus a marturisit ca sotia sa, Jana, a fost cea care l-a convins sa revina pe gheata. "Sotia mea mi-a spus intruna ca ar trebui sa revin. In timpul competitiei traiesti sentimente deosebite, nu m-am saturat de ele", a precizat Plusenko.
 
Sportivul rus a mentionat, de asemenea, si care sunt diferentele dintre patinatorul Evgheni Plusenko din 2006 si cel de azi: "Acum am totul. Am toate titlurile, am bani, am o sotie extraordinara, cea mai buna. Salturile mele sunt mult mai bune, pasii de dans sunt mai buni si ma simt mult mai bine, aceasta este diferenta".

  • Antoni Eugenia, marţi, 30.03.2010 07:13
    patinaj cu Evgeni Plusenko

    Este un talent mare in patinaj. Rog televiziunile sa transmita acest spectacol, se ne bucuram toti romanii de Evgeni Plsenko si toti patinatorii care participa la acest spectacol. Va multumesc.

  • Raluca, sâmbătă, 13.03.2010 18:07
    Evgeni

    E un om fara egal:x E un geniu` al patinajului asa cum era Eminescu, un geniu` al poeziei!

  • mariana, luni, 08.03.2010 14:20
    patinaj

    super pacat ca nu se transmite mai mult la tv

  • dianna_stoica, miercuri, 17.02.2010 14:43
    bilete?

    Buna ziua! Ne puteti spune de unde se pot cumpara biletele si cat costa? Multumesc

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro