26
Copilul-surpriză: Deși nu își dorea să devină tată, Drake este topit după fiul său blond cu ochi albaștri
Divertisment · Vedete / 05.02.2022

Rapperul Drake este nedespărțit de fiul său, Adonis, în vârstă de patru ani. Starul canadian în vârstă de 35 de ani și-a umplut conturile de socializare cu filmulețe și fotografii cu fiul său, iar de curând l-a dus pe băiat la un meci de baschet.

Citește și - Jennifer Lopez și-a găsit fericirea alături de Ben Affleck: „Mă simt atât de norocoasă, fericită și mândră că sunt cu el”


Drake s-a dovedit a fi un tată foarte implicat în viața fiului său, Adonis, care s-a născut pe 11 octombrie 2017, fiind adesea fotografiați împreună. Dar cântărețul canadian, pe numele său real Aubrey Graham, a fost inițial reticent în privința rolului său de tată și nu a crezut că băiatul cu părul blond și ochi albaștri este fiul său.

Adonis s-a născut în urma unei aventuri a rapperului canadian cu franțuzoaica Sophie Brussaux, o fostă actriță de filme pentru adulți care este în prezent pictoriță. Cei doi au fost văzuți împreună pentru prima dată în ianuarie 2017, iar la scurt timp Sophie a rămas însărcinată.

În mai 2017, ea a dezvăluit pentru TMZ că primea mesaje de la Drake în care acesta îi cerea să facă avort, după ce ea i-a spus că este însărcinată.

„Dacă este, într-adevăr, copilul lui Drake, ceea ce el nu crede, va face tot ce este mai bine pentru copil”, a declarat un reprezentant al starului la acea vreme, potrivit The Sun.



Însă abia în iunie 2018 Drake a recunoscut că este tatăl copilului lui Sophie. El a dezvăluit că a cerut două teste de paternitate, mai ales că micuțul nu îi semăna deloc, fiind blond cu ochii albaștri.

„Dacă vă uitați la fiul meu, o să înțelegeți de ce”, a spus el. „E un băiat uimitor, cu cei mai strălucitori ochi albaștri și când l-am văzut prima oară n-am știu ce să zic. Abia cu o săptămână înaintea lansării albumului am primit confirmarea că este categoric fiul meu”, a mai spus starul, adăugând că a avut nevoie de două teste ADN efectuate de două companii diferite ca să se convingă că Adonis e copilul său.



Într-un mesaj postat pe contul său de Instagram, unde a publicat și câteva fotografii cu băiețelul său, Drake a dezvăluit că este fericit. „A fost minunat pentru mine. A fost minunat să împărtășesc asta întregii lumi”, le-a scris el fanilor săi.


Drake a făcut câteva referiri în cântecele sale la fiul lui, iar în cel mai nou album al său, „Certified Lover Boy”, care a fost lansat în septembrie 2021, s-a autointitulat „cel mai bun co-părinte al anului”.


În luna mai a anului trecut, artistul a urcat pe scenă alături de fiul său la Billboard Music Awards pentru a accepta premiul „Artistul deceniului”.



Foto: Hepta; Instagram/champagnepapi; Instagram/SophieBrussaux 

De curând, Drake a postat pe Instagram un video în care pare să fie alături de Adonis într-o frizerie. Cei doi au o discuție adorabilă, iar fiul starului, care locuiește în Franța împreună cu mama sa, se oferă să-l învețe franceză pe tatăl său.

La începutul discuției, Adonis îl întreabă pe Drake despre cât de înalt va fi și dacă va fi „mai mare” decât el.

„Crezi că o să fii mai mare decât mine?”, și-a întrebat Drake fiul, iar acesta a spus „Da” cu hotărâre.

„Cât de mare vrei să fii când vei avea vârsta mea?”, a întrebat starul, dar fiul său părea mai interesat să-l învețe pe tatăl său limba franceză.

„Vrei să te învăț să vorbești franceză?”, a răspuns Adonis, iar apoi i-a spus tatălui său o frază în limba franceză.

Întrebat de acesta ce a spus, băiețelul a răspuns „Când vei fi mai bătrân, vei fi distrus și vei ajunge înapoi în spațiu”.

„Chiar asta ai spus sau inventezi?”, i-a spus Drake râzând.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro