Tinitusul sau zgomotul din urechi, la un pas de vindecare
Sănătate · Medicina generala / 26.03.2009

Oamenii de stiinta spun ca sunt la un pas de a afla cauza tinitusului, ceea ce ar favoriza descoperirea unui tratament care sa vindece aceasta afectiune. Zgomotele de care se plang multe persoane apar in lipsa unui stimul sonor extern si sunt descrise ca vajaieli, pocnituri, fosnete, tarait, ticait.

Statisticile arata ca cel putin 10 -15% din populatie sufera un astfel de episod pe parcursul vietii, fenomenul fiind mai accentuat si frecvent odata cu inaintarea in varsta. Zgomotele percepute pot sa aiba o frecventa care de obicei este inalta (nu intotdeauna) si care poate sa varieze in intensitate. Este un zgomot care are de obicei o durata foarte mare (deci nu este un tiuit de cateva secunde) si intefereaza semnificativ cu calitatea vietii individului, deoarece il percepe in mod constant intr-o ureche sau in ambele urechi.

Zgomotul din urechi: Din ce cauze apare?

Au fost emise mai multe teorii, multe neurologice (creierul percepe in mod gresit aparitia unui zgomot si urechea il preia ca atare) sau psihologice (tinitusul este un simptom care este o expresie a unui factor stresor in viata individului). Exista boli in care tinitusul este o conditie de diagnostic (ca in otoscleroza), insa nu exista inca nicio definitie clara a cauzelor, niciun tratament preferential care sa duca la disparitia simptomelor.

Insa, potrivit unui studiu aparut ieri pe site-ul
BBC News, cercetatorii sunt la un pas de a descoperi un tratament pentru tinitus, dupa ce au aflat cauza care-l declanseaza: degradarea auzului merge mana in mana cu hiperexcitabilitatea unor celule nervoase din creier care produc aceste sunete. Concluziile studiului au fost prezentate in revista Nature Neuroscience si arata ca aceasta activitate nervoasa necontrolata declanseaza zgomotele din urechi, tratamentul constand in echilibrarea activitatii nervoase.

Care sunt simptomele?

 In primul rand apare acest sunet constant, insa el aduce un corolar intreg de simptome pentru ca atentia persoanei afectate este consumata si in a percepe acest sunet, ajungandu-se la:

  • scaderea semnificativa a atentiei auditive: frecventa pe care are loc tinitusul este blocata si persoana se concentreaza mai greu in analiza stimulilor auditivi din mediu;
  • stare de iritabilitate mai intens resimtita: din cauza zgomotului, scad mult pragurile de toleranta, pentru ca persoana "nu isi gaseste linistea", la propriu si la figurat;
  • probleme cu somnul: uneori zgomotul are o intensitate atat de mare, incat persoana nu poate sa adoarma, sau trezita in timpul somnului, nu isi poate regasi starea de liniste;
  • apare un anumit grad de agresivitate: din cauza oboselii si a neputintei de a rezolva problema, apare frustrarea si o stare de agresivitate, care urmeaza de obicei iritabilitatii;
  • conflicte de comunicare cu cei din jur: concentrarea e diminunata, persoana isi poate pierde mai usor rabdarea atunci cand nu aude sau cand ceilalti nu o inteleg;
  • auzul este diminuat de zgomote similare sau pe aceeasi frecventa cu tinitusul.

Din afara este foarte greu de inteles si perceput acest simptom, insa suferinta bolnavului de tinitus este foarte mare pentru ca el are zi si noapte aceasta presiune care nu se termina si careia nu stie sa-i faca fata. "Cand spui tiuit in urechi, lumea se gandeste la acel tiuit care dureaza cateva secunde, insa tinitusul poate sa aiba frecvente mult mai parsive si o intensitate mult mai mare, iar pentru a avea o mica ideea de chinul pe care il traieste o persoana afectata ar trebui sa ne imaginam cum am trai in permanenta cu zgomotul unei bormasini in urechi", explica psihoterapeuta Lena Rusti.
 
De asemenea, putem sa vorbim si despre tulburari ale auzului care au ca simtom tinutusul  - cum este otoscleroza -  dar exista si persoane la care sistemul auditiv este in limite normale, dar se confrunta cu aparitia tinitusului. Iar cauza declansatoare este foarte greu de explicat.

Zgomotul din urechi: Care sunt optiunile de tratament?

1. Provocarea unui zgomot prin casti sau prin muzica de la un player care sa respecte o frecventa complementara, anuland astfel zgomotul tinitusului. Atentie! Numai un specialist ORL poate sa faca acest tratament.

2. Terapia prin muzica. In institutele de tinitus se fac studii experimentale de terapie prin muzica: cu sunete complementare, dar si cu muzica de relaxare si linistire care ajuta la diminuarea sau anularea componentei psihologice a tinitusului. Astfel incat, omul rezolvandu-si problemele si iesind din sursa stresoare determina si disparitia simptomului.

3. Mai exista apoi tratamente psihologice, tratamente prin biofeedback sau orice crede persoana ca poata sa ajute, cum ar fi tehnicile de relaxare, de detasare de tinitus si de acceptare a lui.

Psihoterapeuta Lena Rusti sustine ca in psihoterapie, orice tratament care "functioneaza" este bun daca e cu respect fata de tine si fata de mediu. "Nu cred ca exista remedii naturiste care sa aiba rezultate controlate statistic, insa daca vorbim de componenta tinitusului ca fiind una psihologica, atunci remediul naturist ajuta foarte mult pentru ca apare efectul de placebo si persoana isi da voie sa se simta mult mai bine. Asadar, ea isi mobilizeaza soldateii neuronali ca sa-i dea voie sa-si rezolve aceasta problema".

Putem sa prevenim tinitusul?

Este un simptom care apare brusc, insa printre metodele de prevenire se numara:
  • o buna igiena a aparatului auditiv;
  • nu asculta muzica la casti la un volum foarte ridicat si nici pe o durata mare;
  • nu sta langa boxe cand mergi la un concert;
  • evita orice expunere la zgomote puternice si de lunga durata.


Studiu: folosirea MP3 playerelor poate provoca tinitus

La sfarsitul anului trecut, cercetatorii britanici au atras atentia asupra necesitatii de a preveni tinitusul, avand in vedere dificultatea de a-l trata. De aceea s-au angajat sa sugereze companiilor producatoare de MP3 playere sa limiteze volumul acestora, deoarece pot sa afecteze grav auzul. Potrivit cercetarilor, persoanele care folosesc MP3 playerul pentru a asculta muzica mai mult de o ora pe zi si la un volum ridicat prezinta un risc foarte mare de a suferi de tinitus.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro