5
Veverițele ridică greutăți: Imaginile suprarealiste surprinse într-o pădure din Suedia
Neastâmpăratele veverițe aflate mereu în căutarea nucilor au oferit un spectacol pe cinste, pus la cale un fotograf care le "vânează" de mult timp cu "tunul" camerei foto.
Veverițele sunt în stare de orice când găsesc nuci. Pot chiar să ridice greutăți!Geert Weggen, în vârstă de 52 de ani, a surprins aceste imagini amuzante în pădurea de lângă casa lui din Bispgarden, Suedia, după ce a pus în scenă câteva "capcane" pentru a atrage veverițele. "Am creat un loc afară și am pregătit scena cu nuci. Veverițele îmi vizitează grădina în fiecare zi, în căutarea hranei pe care eu o ascund sau le-o las la vedere", a povestit el, citat de Daily Mail.
"Mi-a luat câteva zile să fac aceste fotografii, au fost luate de la trei metri distanță", a precizat Weggen.
Și totuși, scenele cu veverițele ridicând greutăți la capătul cărora sunt agățate nuci sunt editate? Nicidecum, sunt reale! Weggen a explicat cum a reușit să facă fotografiile: el a atașat nucile de capetele unor bețe, pentru ca acestea să atragă veverițele și să le forțeze să le ridice ca să le ducă în adăpostul lor. N-a durat mult și au ieșit aceste scene suprarealiste!
Foto: Daily Mail