Sunt frumoase Cheile Nerei. Am avut o zi splendidă, cu un răsărit de peste munți, cu cafeaua cu lapte băută cu ochii pe cerul senin și cu micul dejun pregătit de copil. A zis că în ultima zi vrea să aibă el grijă de noi: ne-a făcut omletă cu slănină și cașcaval afumat Pilos - o bombă de calorii pe care am mâncat-o toată. Dacă auziți că am rămas în Cheile Nerei să fiți siguri că e din cauză că m-am înțepenit și n-am mai putut să ies la asfalt. A fost bună, i-a ieșit!

Am făcut un traseu ușor până la Ochiul Bei (care este absolut fabulos) și la Cascada Beușnița (care este și ea foarte spectaculoasă). Drumul prin pădure e mirific și, dacă pleci la ora 8, cum am făcut noi, ai parte de frumusețea aia pură a muntelui și a pădurii. Nu mai e nimeni pe traseu. La întoarcere, după prânz, poteca era ca un bulevard. Lipseau mașinile și niște magazine, că altfel puteai lejer să crezi că ești pe Magheru. Oameni diverși, ținute din toate categoriile, machiaje la fel. Pantofi cu toc nu am văzut, dar niște săndăluțe cu un toculeț am zărit.

Ce norocoși am fost să ne bucurăm singuri de drum la dus. Am făcut pauze lungi de fursec  și de poze în locurile care ne-au plăcut și, deși eram pregătiți cu pătura de camping la noi, nu am făcut tabără pe nicăieri. Nu erau poienițe de stat și ne-a fost frică să ne abatem din potecă din cauza viperelor. Am scanat pământul la fiecare pas.

La întoarcere, ne-am agățat de câte un lemn pentru focul de ultimă seară. Am ajuns în camping și am bifat și ce nu bifasem în astea zece zile: mi-am pus costumul de baie, am scos pătura pe iarbă, am făcut plajă și am citit. Bine, am făcut plajă după ce m-am ”îmbrăcat” în protecție solară până în vârful urechilor. Spray Cien cu factor 30 luat de la Lidl pentru corp (că se aplică repede) și cremă de față cu SPF 50 (cu care mi-am dat și pe urechi). Toată lumea din camping era pe la mese, la umbră, numai eu și cățeaua campingului șopârleam în soare.

Citește și: Jurnal de cort. Ziua 9. Next level în viața la cort e atunci când faci pomană


Știți cum e după 10 zile de vacanță la cort? Vreau și nu vreau acasă. Vreau și nu vreau înapoi la viața normală. Nici nu știu când au trecut 10 zile. Parcă nici nu-mi vine să cred că mâine vom porni de aici direct spre case și nu spre alt oraș în care să ne oprim la

Lidl, pe alte drumuri bune sau proaste, spre alte campinguri, pe alte trasee, în alți munți...

Mă duc să mă apuc de ultimul ceaun: fasole cu cârnați (cu fasole Freshona, din aceea roșie, la conservă - aia e preferata copilului), iar cârnații... el e recunoscut ca un mare consumator de cârnați. Bine, el e un mare consumator de orice, iar vacanța a fost pe sufletul lui: grătare și mâncăruri la ceaun. Mă bucuram că s-a mai redus din bagaj, dar la câte grătare și ceaune am consumat, cred că o să rugăm pe cineva să împingă ușile la mașină să le închidă după ce o să ne urcăm, cu greu, în ea.

Deși voi fi acasă unde nu îmi va lipsi nimic, că nu e ca la cort, știu deja că îmi vor lipsi foarte multe lucruri pe care viața mea de zi cu zi nu mi le poate oferi: îmi vor lipsi cafelele cu lapte băute la 6 dimineața sub cerul liber. Îmi vor lipsi ”vederile” de dimineață - mă întorc între betoane, îmi vor lipsi schimbările de peisaj, munții, apele, pădurile, focurile sub ceaun și drumețiile. Îmi vor lipsi chiar și zilele și zonele fără semnal. Partea bună e că îmi vor lipsi numai un an - că mai facem.

Gata! Închei aici! Vă scriu de acasă!

Puteți citi AICI toate episoadele jurnalului de cort din 2020. În 2021, să mă bateți cu pietre dacă nu ajung în Apuseni! Mulțumesc.