Niciodată n-au încetat să spere. Timp de 32 de ani, doi părinți și-au început și încheiat fiecare zi cu gândul că își vor regăsi copilul dispărut.
După mai bine de trei decenii, o poveste dureroasă s-a încheiat în cel mai fericit mod cu putință: Mao Yin avea doar doi ani când a dispărut, iar acum, 32 de ani mai târziu, și-a regăsit părinții.
Băiețelul a fost răpit în 1988, din fața intrării într-un hotel din provincia chineză Shaanxi, relatează agenția de presă Xinhua citată de CBS News. Mama acestuia, Li Jingzhi, a declarat pentru ziarul South China Morning Post că tatăl său îl ducea în acea zi la grădiniță și s-au oprit la hotel pentru a bea puțină apă.
A renunțat la serviciu ca să-și caute copilul
De atunci, părinții l-au căutat pe Mao în toată țara. Mama lui a renunțat la serviciu și a distribuit peste 100.000 de afișe care anunțau dispariția copilului. Ea s-a alăturat unui grup de voluntari, "Baby Come Back Home", care strânge informații despre copiii dispăruți și le oferă poliției. În timp ce își căuta propriul copil, ea a ajutat la găsirea a 29 de minori răpiți, relatează
În aprilie, poliția a primit un pont conform căruia un bărbat din sud-vestul Chinei a plătit echivalentul sumei de 845 de dolari pentru a adopta un copil din Xi'an. Anchetatorii au folosit o fotografie veche a lui Mao și au creat o imagine care simula aspectul lui ca adult. Au verificat în baza de date, căutând posibile asemănări și au găsit un bărbat pe nume Gu Ningning care semăna cu Mao. Un test ADN a dovedit apoi că acest Gu Ningning era, de fapt, băiețelul răpit în urmă cu 32 de ani.
Cel mai frumos dar
Li și tatăl băiatului, Mao Zhenjing, au aflat teribila veste chiar de Ziua Mamei. O săptămână mai târziu, familia s-a reunit și a susținut o conferință de presă emoționantă. "Acesta e cel mai frumos dat pe care l-am primit vreodată", a spus femeia.
Mao a declarat pentru agenția Xinhua că va petrece câteva zile cu părinții lui înainte de a pleca spre casa lui. "Să fiu sincer, nu sunt sigur ce o să fac în viitor", a mărturisit el.
Poliția încă investighează circumstanțele în care a dispărut Mao. Anchetatorii nu au dat publicității detalii despre cei care l-au crescut.
Băieții răpiți sunt mai scumpi decât fetele
Cazurile de dispariție și de răpiri ale copiilor reprezintă o problemă majoră în China, unde politica copilului unic a condus la crearea unei piețe negre de trafic de băieți. Băieții răpiți sunt vânduți contra unor sume mai mari, în timp ce fetele sunt folosite frecvent la diverse munci sau ca soții pentru băieții burlaci, notează Associated Press. În 2017, Statlee Unite au menționat China printre cele mai mari piețe de trafic de persoane din lume.
Citește și: Afacerea neobișnuită a unui șofer de TIR. Cât plătesc mamele singure pentru un tată de închiriat
Deși nu există cifre oficiale, potrivit informațiilor organizației Baby Come Back Home în China există peste 51.000 de persoane care își caută copiii dispăruți. Ministrul siguranței publice din această țară a anunțat că, din 2009, peste 6.300 de copii răpiți au fost regăsiți de familiile lor, cu ajutorul testelor ADN.
Chiar dacă și-a găsit băiatul, Li a anunțat că va continua să ajute familiile care își caută copiii. "Aș vrea să le mulțumesc zecilor de mii de oameni care ne-au ajutat. Nu pot să cred că după ce am ajutat 29 de copii dispăruți să-și găsească familiile, am reușit să-l găsesc și eu pe al meu", a spus femeia.