Vrei să descoperi care este profilul femeii care înșală? Acordă atenție acestor 5 lucruri care o dau de gol!
Există percepția greșită conform căreia doar bărbații înșală, pe când femeile sunt întotdeauna fidele. Fie că vrei să crezi sau nu, femeile înșală aproape la fel de mult ca și bărbații. Cu cine crezi că înșală toți acești bărbați necredincioși? Doar cu femei singure și disponibile? Cu siguranță NU!Din ce în ce mai multe femei ies din relații din motive cunoscute doar de ele. Chiar dacă este dificil să îți dai seama care este profilul femeii care înșală, există anumite comportamente și indicii care o dau de gol!
Profilul femeii care înșală
Este foarte cicălitoare. Femeile sunt cicălitoare de regulă și nu e nimic neobișnuit în asta. Dar, ceea ce trebuie să urmărești este constanța cu care o face. Dacă se leagă mereu de orice, de la cel mai mic la cel mai mare lucru, atunci există o problemă. S-ar putea să dea o notă mai gravă tuturor imperfecțiunilor partenerului său pentru a folosi asta ca scuză pentru a se despărți de el în eventualitatea în care celălalt bărbat va deveni mai important pentru ea la un moment dat.
Folosește celebra replică: "Suntem doar prieteni". Aceasta este o explicație clasică pe care femeile o folosesc atunci când sunt întrebate despre celălalt bărbat. Dacă o întrebi, fii atent la modul în care se poartă și la ce îți răspunde. Dacă este neliniștită, evită contactul vizual și îți spune pe scurt că sunt doar prieteni, cel mai probabil se vede cu el pe ascuns.
Este distrasă. În mod natural, femeile sunt creaturi foarte atente. Dacă observi că își pierde interesul și abia acordă atenția la ceea ce spui, asta înseamnă că altceva îi ocupă mintea. Dacă relația cu celălalt bărbat tinde să devină serioasă, cel mai probabil mintea ei e ocupată cu modalități prin care te poate părăsi.
Evită confruntarea. Dacă o întrebi direct dacă te înșală sau nu, este posibil să nu admită și să facă tot posibilul să evite confruntarea. Ea fie va rămâne tăcută, fie va lăsa conversația suspendată sau o va întoarce împotriva ta.
Și-a pierdut interesul pentru intimitatea fizică. Oricât de bună ar fi viața voastră sexuală, ea își va pierde interesul pentru a face sex cu tine dacă există un alt bărbat în viața ei. În majoritatea cazurilor, acesta ar putea fi motivul pentru care se va îndepărta, va acționa rece și distant. Săruturile rapide și îmbrățișările scurte ar putea fi un semn că nu mai este interesată de intimitatea cu tine pentru că o primește din altă parte.
Citește și: 5 lucruri pe care aproape toate persoanele infidele le au în comun
Poate motivele pentru care bărbații și femeile înșală sunt diferite, însă rezultatul este același pentru fiecare dintre ei.
Motivele pentru care o femeie înșală
Se simte neapreciată, neglijată sau ignorată. Se simte mai mult o menajeră, o bonă sau un finanțator decât soție sau iubită. Așadar, caută în exterior pe cineva care să o aprecieze pentru cine este cu adevărat, nu pentru serviciile prestate.
Tânjește după intimitate. Femeile au tendința de a se simți prețuite și conectate de partenerii lor prin interacțiuni emoționale non-sexuale: vorbind, distrându-se, făcând planuri, construind un cămin și o viață socială împreună. Când nu simt acest tip de conexiune cu partenerii lor, este posibil să o caute în altă parte.
E copleșită de nevoile altora. Cercetările indică faptul că multe femei, în ciuda faptului că afirmă că își iubesc profund partenerul, casa, munca și viața lor, înșală oricum. Aceste femei se simt atât de puțin susținute și copleșite de faptul că trebuie să aibă în permanență grijă de persoanele din jurul lor, încât caută sex extramarital ca o formă de împlinire a vieții.
Se simte singură. Femeile pot experiementa singurătatea într-o relație dintr-o mulțime de motive. Poate partenerul lor lucrează prea mult sau călătorește regulat sau poate soțul sau iubitul este indisponibil emoțional. Oricare ar fi cauza, se simt singure și caută pe altcineva pentru a umple golul.
Are așteptări prea mari de la relația în care e implicată. Unele femei au așteptări nerealiste cu privire la ceea ce ar trebui să le ofere partenerul și relația lor. Se așteaptă ca partenerii lor să le satisfacă fiecare nevoie și să fie disponibili tot timpul pentru ele. Atunci când acest lucru nu se întâmplă, pentru că practic este imposibil, ele caută atenție în altă parte.
Nu este satisfăcută sexual. Există concepția greșită că doar bărbații se bucură de sex. Dar, multe femei se bucură, de asemenea, de această apropiere fizică intimă. Și, dacă nu o primesc acasă sau nu se simt satisfăcute, o vor căuta în altă parte.